Minerul Ştei - C.F. Bihorul Beiuş
Azi, în meci amical
Azi, începând cu ora 18.00, stadionul Minerul va găzdui primul meci amical al celor două combatante din Depresiunea Beiuşului. După ce şi-au "încărcat" bateriile pe cărările montane de la Padiş, minerii şteieni au continuat seria pregătirilor la baza proprie, unde antrenamentele s-au desfăşurat conform graficului, Sandu Balaj punând mare accent pe promovarea în lotul mare al juniorilor din abatajul propriu. Beiuşenii vor să-şi testeze şi ei acumulările, după pregătirea din superba staţiune Stâna de Vale, iar în probe de joc vor fi testaţi şi cei patru jucători veniţi de la "U" Cluj-Napoca, club cu care gruparea beiuşeană doreşte o colaborare cât mai frumoasă. Aşadar, iubitorii fotbalului sunt invitaţi în această după-amiază, la un meci deosebit de atractiv, chiar dacă este primul din seria ce va precede startul oficial al sezonului de toamnă.
Voicu Popa a devenit "prim-forjor"!
Ceea ce anticipam în cursul săptămânii trecute s-a adeverit, şi, astfel, tehnicianul Voicu Popa a devenit antrenorul echipei Oţelul Ştei. Chiar dacă, în ultimele zile, a mai avut câteva "contacte" cu Baza Sportivă Oţelul, ieri, de la 17.00, a condus primul antrenament oficial al "forjorilor". După evaluarea lotului de care va dispune, antrenorul Voicu va încerca să mai "plombeze" actuala garnitură, evident cu sprijinul preşedintelui Virgil Lupşe, iar nerealizările din ultimele ediţii de campionat se doresc a fi privite ca simple accidente. Cunoscând ambiţia, pasiunea, dar şi spiritul exigent de muncă care îl caracterizează pe Voicu Popa, suntem optimişti în privinţa viitoarelor performanţe ale oţelarilor, iar acum, la (re)început de drum, le dorim din suflet mult succes şi, de ce nu, revenirea în fotbalul naţional de performanţă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.