Ceea ce foarte puţini anticipau la startul fazei grupelor, calificarea Unirii Urziceni în primăvara europeană a devenit marţi seara realitate. Campioana României a învins FC Sevilla cu 1-0 şi şi-a asigurat calificarea în primăvara europeană. Pentru a juca în optimile Ligii Campionilor, campioana României are nevoie de o remiză în ultimul meci din grupă, de la Stuttgart, pentru a deveni prima echipă românească ajunsă în faza eliminatorie a competiţiei.

Cotată cu şanse minime chiar şi la ocuparea locului III în grupă, Unirea Urziceni şi-a văzut de treabă şi, ca o echipă cuminte şi ambiţioasă, a reuşit ceea ce puţini credeau: calificarea în primăvara europeană. Deşi a pornit cu stângul, pierzând meciul de la Sevilla, formaţia pregătită de Dan Petrescu a avut apoi un parcurs impecabil, nemaipierzând niciun meci. Cu două victorii şi două egaluri, cu un total de opt puncte, campioana României astabilit un record pentru echipele din România şi, cu puţină şansă, poate chiar ajunge în optimile Ligii Campionilor. Pentru că o remiză în ultimul meci din faza grupelor, cel de la Stuttgart, i-ar asigura prezenţa între cele mai bune 16 echipe europene, acolo unde cu siguranţă nu vor ajunge câteva nume mari ale fotbalului european. În partida de marţi seara, Unirea a etalat acelaşi joc care i-a adus atâtea staisfacţii: un fotbal defensiv excelent pus la punct, o dăruire totală a jucătorilor, o ambiţie şi o dorinţă de victorie rar văzute la fotbaliştii altor formaţii româneşti. Graţie acestor atuuri, dar îndeosebi muncii deosebite a celui supranumit "Bursucul", Unirea Urziceni s-a transformat într-un miracol al fotbalului românesc, fiind foarte aproape de realizarea unei performanţe de excepţie pentru fotbalul românesc. Reuşitele celor de la Urziceni se explică prin câteva aspecte care lipsesc granzilor din Liga I, cu pretenţii de mărire, dar care mereu dau chix atunci când joacă în Europa, şi anume linişte financiară, o conducere executivă profesionistă, un antrenor meseriaş dedicat trup şi suflet profesiunii, fotbalişti care vor performanţă şi care ştiu preţul pentru atingerea acesteia. Cam acestea ar fi câteva dintre secretele unei formaţii mici la stat, dar tot mai mare la capitolul imagine şi performanţă.

Unirea Urziceni - FC Sevilla 1-0 (1-0)
Marcator: Dragutinovic 45 (autogol)
Unirea: Arlauskis - Bordeanu, Galamaz, Maftei, Mehmedovici, Brandan - D. Varga (89 Semedo), Ricardo (90+4 Pădureţu), I. Apostol, S. Frunză (64 T. Bălan) - Bilaşco. Antrenor: Dan Petrescu.
Sevilla: Javi Varas - Konko, S. Sanchez, Dragutinovici, Fernando Navarro - Jesus Navas, Lolo (62 Renato), Zokora, Capel (62 Luis Fabiano) - Negredo (70 Perotti), Kanoute. Antrenor: Manuel Jimenez.
Cartonaşe galbene: Ricardo 23, I. Apostol 49, Galamaz 75, Maftei 82 / Navas 52
Arbitri: Tom Henning Ovrebo, asistat de Geir Age Masovn Holen şi Dag-Roger Nebben. Rezervă a fost Kristoffer Helgerud (toţi din Norvegia). Delegat UEFA: Adrian Titcombe (Anglia); observator pentru arbitri: Sandor Piller (Ungaria).
Spectatori: 18.000
În celălalt meci al grupei, VfB Stuttgart a câştigat în deplasare partida de la Glasgow şi continuă cursa de urmărire a campioanei României.
Glasgow Rangers - VfB Stuttgart 0-2 (0-1)
Marcatori: / Rudy 16, Kuzmanovici 59
Clasament Grupa G
1. FC Sevilla 5 3 1 1 10-4 10
2. Urziceni 5 2 2 1 7-5 8
3. Stuttgart 5 1 3 1 6-6 6
4. Rangers 5 0 2 3 4-12 2
Ultima etapă (9 decembrie): VfB Stuttgart - Unirea Urziceni; FC Sevilla - Glasgow Rangers.