Ultimele două jocuri disputate de poloiştii tricolori la Cupa Mondială de la Budapesta au consemnat tot atâtea înfrângeri pentru echipa pregătită de Vlad Hagiu. Calificaţi în sferturile de finală ale competiţiei, poloiştii români au pierdut mai întâi în faţa Croaţiei, după un meci în care trei reprize au jucat de la egal cu adriaticii. Pe final, însă, croaţii s-au desprins decisiv, profitând şi de procentajul extrem de slab al tricolorilor în concretizarea superiorităţii lor numerice. Iniţial, România trebuia să joace cu Spania, care a încheiat pe locul II, graţie golaverajului, dar forul internaţional a decis ca departajarea formaţiilor care au terminat la egalitate în Grupa B să fie decisă de rezultatul obţinut în faţa câştigătoarei cvartetului, Serbia Munenegru. În partida pentru locul V, România a fost învinsă, din nou, de Italia, în faţa căreia cedase şi în faza grupelor. Cu un joc slab, în special în ofensivă, tricolorii au pierdut iarăşi în faza azzurilor, de remarcat însă faptul că orădeanul Ramiro Georgescu şi-a trecut în cont al patrulea gol în cadrul turneului. Jucătorul lui CSM Oradea a mai înscris de două ori în meciul cu Croaţia, şi un gol în faţa Italiei, în partida din grupă. România - Croaţia 7-10 (2-2, 2-2, 3-4, 0-2) Superiorităţi numerice/concretizate: 11/0 respectiv 13/7 România: Nenciu, Radu (2), Muşat, Bonca, Iosep (1), Buşilă, Dunca, R. Georgescu (2), Ghiban, G. Georgescu, Matei Guiman(2), Kádár. Antrenor: Vlad Hagiu. Croaţia: Volarevic, Buric (1), Pavlovic (2), Antonijevic, Vranjes (1), Stritof (1), Komadina (1), Djogas (1), Buslje, Dobud (1), Kunacc (1), Boskovic (1). Antrenor: Radko Rudic. Arbitri: Chaney (USA), Fernandez (ESP) România - Italia 4-7 Superiorităţi numerice/concretizate: 9/1 respectiv 12/3 Lovituri de pedeapsă/transformate: 1/1 respectiv 3/2 România: Nenciu, Radu (1), Muşat, Bonca, Iosep (2), Buşilă, Dunca, R. Georgescu (1), Ghiban, G. Georgescu, Matei Guiman, Kádár. Antrenor: Vlad Hagiu. Italia: Tempesti, Giacoppo, Rizzo(1), Buonocore, Scotti Galletta, Felugo(2), Mistrangelo, Bencivenga(1), Deserti, Calcaterra, Di Costanzo(2), Fiorentini(1). Antrenor: Paolo Malara. Arbitri: Vuletic (CRO), Stavropoulos (GRE). text foto: Elevii lui Vlad Hagiu n-au reuşit să furnizeze surpriza la Budapesta