Privit la început cu neîncredere, fotbalul pe teren redus (4+1) atrage din ce în ce mai mulţi pasionaţi ai "sportului rege" şi în ţara noastră. Dacă întrecerile masculine nu mai constituie o noutate, ineditul este reprezentat de dorinţa reprezentantelor "sexului slab" de a fi angrenate şi ele în competiţii similare la nivel naţional. În momentul de faţă, spre acest lucru tind câteva echipe din Bucureşti (4), Alba Iulia, Constanţa şi... Oradea. Puţini ştiu că, de ceva vreme, o serie de jucătoare din vechea gardă a echipei de fotbal în "11", Motorul, alături de altele mai tinere, de la aceeaşi grupare, alcătuiesc formaţia "Amicele Energia". Prima echipă de fotbal feminin (4+1) înfiinţată în oraşul de pe Criş are în componenţă 10 jucătoare, Mariana Popa, Florica Gabor, Corina Torje, Raluca Boldor, Dorina Tripon, Georgeta Grosu, Adriana Tălabă, Sanda Mitru, Dana Boitoş şi Gianina Şoldan, care se pregătesc sub comanda lui Romeo Sălăjan. Chiar dacă, deocamdată, nu se ştie cu exactitate data la care va demara, oficial, un campionat feminin de (4+1), orădencele au programate deja câteva meciuri cu caracter amical. Primul dintre acestea are loc chiar astăzi, de la ora 18.00, pe unul din terenurile bazei sportive "5*5" de lângă Sala Sporturilor, adversara orădencelor fiind echipa ungară Laszlo Korhaz. Partida revanşă este prevăzută să aibă loc la finele săptămânii viitoare, la Budapesta.