În baza parteneriatului dintre CS Crișul Oradea și Clubul Sportiv Universitar Oradea, în Superligile Naționale de polo pentru seniori activează două echipe orădene cu numele de CSU. Acestea au obținut rezultate amestecate în cadrul celor două turnee, la masculin și feminin, care au avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, la Bazinul Crișul din Oradea.

Doar o remiză pentru fetele de la CSU

Echipa de senioare a CSU Oradea a fost învinsă de trei ori și a obținut un singur rezultat de egalitate cu toate că a evoluat în propriul bazin. Rezultatele CSU Oradea la turneul al V-lea din Superliga Națională feminină au fost: Steaua București - CSU Oradea 23-5, CSU Oradea - CSM Târgu Mureș 12-12, CSU Ordeaa - Rapid București 3-21 și Dinamo București - CSU Oradea 16-1. Fetele de la CSU Oradea ocupă locul al 4-lea în clasamentul național având 6 puncte avans în fața celor de la CSM Târgu Mureș, ultimele în ierarhia Superligii Naționale.

Două victorii din trei posibile la masculin

Turneul al II-lea din cadrul Grupei B (locurile 5-8) a Superligii Naționale de seniori s-a desfășurat la Oradea (Bazin Crișul) tot la sfârșitul săptămânii trecute. Echipa CSU Oradea a înregistrat următoarele rezultate: CSU Oradea - Poli Cluj 15-8, Hello Sport București - CSU Oradea 5 - 21 și Sportul Studențesc - CSU Oradea 9-6. CSU Oradea a suferit prima înfrângere din acest sezon în fața echipei Sportul Studențesc însă bihorenii își păstrează poziția de lideri în Grupa B cu 6 puncte avans față de a doua clasată. La sfîrșitul acestei săptămâni se va desfășura Turneul al 3-lea din Grupa B a Superligii Naționale masculine care va avea loc tot la Bazinul Crișul din Oradea.