Recent, Ovidiu Pănăzan, președintele Federației Române de Powerlifting și antrenorul lotului național, a sosit la Beiuș pentru a efectua un stagiu de pregătire cu unul dintre cei mai valoroși elevi ai săi, nimeni altul decât Ionuț-Florin Lupaș, medaliat cu bronz la Europenele de la Plzen (Cehia) din luna mai.

I-am întâlnit pe cei doi la sala de sport a lui Florin, de la Beiuș, unde sportivul legitimat la CRIȘUL Oradea se antrenează pentru următoarele competiții internaționale din acest an. Detalii despre stadiul antrenamentelor și strategia pentru Europenele de Împins din culcat de la Gyor (Ungaria) și Mondialele de la Viborg (Danemarca) ne-a oferit, pentru început, antrenorul Ovidiu Pănăzan:

„Antrenamentele decurg tot mai bine. Am început cu Florin un program nou de antrenamente, care trebuie implementat de antrenor și cel puțin o dată la două săptămâni trebuie să ne vedem - ori vin eu la Beiuș, ori vine Florin la Alba Iulia - pentru că tipul de antrenament la care lucrăm acum este unul extrem de delicat și la un nivel foarte înalt, fiind nevoie atât de supraveghere, cât și de personal asistent calificat. Lucrurile de acest gen nu se fac de unul singur, sub nicio formă, și nici măcar cu două persoane, ci cu minim patru, pentru că vorbim de greutăți care depășesc 350 sau chiar 400 de kilograme, în funcție de probă și, vă dați seama, chiar și din punct de vedere al siguranței personale este important să fii asistat de cel puțin patru persoane.

După competiția continentală cu trei probe, am simțit și eu, dar în special Florin, nevoia participării la următoarea competiție europeană de Împins din culcat pentru a realiza, în regim de concurs, o anumită greutate și nu neapărat de a obține un loc anume, întrecerea menționată fiind doar o etapă intermediară până la cel mai important obiectiv al lui Florin din acest an, Campionatul Mondial de Powerlifting, unde sperăm să obținem o medalie. Prin urmare, participăm la Campionatul European din Ungaria în ideea realizării unui rezultat care trebuie să treacă de 315 kilograme la proba de Împins din culcat, în competiție, chiar dacă Florin a făcut acest lucru, chiar și cu greutăți un pic mai mari, la antrenamente. Asta va asigura, cred, o clasare în primele șase locuri la categoria „+120 kg” seniori, practic, cea mai disputată categorie.

În acest fel, vom putea aborda, la Campionatul Mondial, proba de Împins din culcat ori pe cea de Genuflexiuni, poate chiar și de Îndreptări, astfel încât să reușim obținerea unei medalii la Mondialul din luna noiembrie, din Danemarca. Aceasta este explicația participării lui Florin Lupaș la Campionatul European de Împins din culcat, neprogramată la început de an, dar integrată în calendarul lui competițional cu scopul pregătirii pentru un obiectiv mult mai mare”.

 Oficialul Federației Române de Powerlifting a mai anunțat că în lotul național care va face deplasarea, în august, la Gyor, mai sunt doi sportivi bihoreni, legitimați tot la CRIȘUL Oradea, Alexandru Varga și Iustinian Pop, care vor concura la categoria de vârstă „Masters 1”, Varga, la varianta echipat, iar Pop, la cea clasică, ambii la „+120 kg”:

„Avem șanse să luăm și cu ei medalii la categoria de veterani, dar obiectivul meu principal, trebuie să recunosc, este ca Florin Lupaș să se claseze pe un loc foarte bun și să ridice peste 315 kilograme, încercare reușită. Nu vom forța greutăți fabuloase, dar ceea ce cred că se va întâmpla va fi în jur de 320 de kilograme”.

Cât îl privește pe valorosul sportiv bihorean Florin Lupaș, acesta este optimist vizavi de prestația sa la cele două competiții majore unde urmează să participe:

„La Europene, obiectivul nostru este să ne apropiem cât mai mult de podium și chiar să facem un pas pe acesta! E dificil, deoarece sunt 14 atleți foarte buni, care fac doar proba de împins din culcat.

La Campionatul Mondial din toamnă, obiectivul trasat de domnul antrenor Pănăzan este cucerirea unei medalii, dar rămâne de văzut la care dintre probe”.

În cea de-a doua parte a dialogului nostru, președintele Ovidiu Pănăzan a făcut o pledoarie pentru practicarea powerlifting-ului, subliniind, totodată, mediatizarea tot mai accentuată de care se bucură acest sport:

„Sportul nostru se adresează unei game largi de vârstă, de gen. Dacă în alte sporturi ești nevoit să te retragi la vârste timpurii, la 20-30 de ani, în powerlifting se poate concura mai îndelungat pentru că probele de competiție sunt simple, iar ceea ce se măsoară la noi este forța musculară, ceea ce se poate face la orice vârstă. Alte calități motrice sunt oarecum limitate într-un segment de vârstă mult mai restrâns, circa 30-40 de ani, dar forța musculară, fiind vorba de exerciții simple, se poate măsura la orice nivel de vârstă.

În ultimii doi ani, toate campionatele mondiale de powerlifting au fost transmise de Eurosport, ceea ce este un semnal foarte important pentru noi, deoarece Eurosport face asta având în vedere spectaculozitatea probelor noastre de competiție, greutățile ridicate și faptul că execuțiile noastre sunt foarte simplu de asimilat de către majoritatea persoanelor interesate de sport; în orice ramură sportivă se fac genuflexiuni, împins din culcat sau îndreptări, în vederea dezvoltării forței musculare, a calității motrice. Nu cred că sunt multe sporturi în care să nu se practice astfel de exerciții, ca auxiliare. În plus, milioanele de practicanți de fitness și de culturism folosesc ca antrenament de bază cele trei probe de competiție din powerlifting, pentru dezvoltarea musculaturii coapselor, a brațelor, a spatelui și așa mai departe. Prin urmare, exercițiile din powerlifting sunt foarte ușor de înțeles, doar că în competițiile de powerlifting nivelul de performanță este dus la extrem: de exemplu un sportiv ca Florin Lupaș, care ridică, la Genuflexiuni, 412 kilograme în competiție, cu toate rigorile execuției unei încercări regulamentare, vă dați seama că e greu și să gândești că ar fi cineva care poate așa ceva! De aceea vă spuneam că powerlifting-ul este foarte spectaculos și ușor de înțeles”.

La finalul interviului acordat, Ovidiu Pănăzan a evidențiat ascensiunea powerlifting-ului românesc, fapt confirmat și de Ionuț-Florin Lupaș, care, deși încă în activitate, este și membru în Biroul federal al forului național de powerlifting: „Relația noastră cu Federația Internațională de Powerlifting este, pot spune fără ezitare, una extraordinar de bună! Ne-am integrat foarte bine de-a lungul celor peste 12 ani de la afiliere. Știți că anul trecut am organizat, la Oradea, două campionate mondiale, unul de juniori și unul de veterani (Masters), iar în 2023 vom găzdui, la Cluj-Napoca, încă un campionat mondial de juniori. În acest sens, președintele Federației Internaționale de Powerlifting va face o vizită în România la finalul lunii iunie, vizită care are ca scop verificarea stadiului pregătirilor, întâlniri cu oficialitățile din Cluj-Napoca și Alba Iulia, oraș unde este sediul federației noastre, plus eventuale alte discuții legate de competiția pe care o vom organiza în România”.

„Powerlifting-ul românesc a luat amploare, fapt demonstrat de rezultatele obținute în ultima vreme: 31 de medalii la ultimul campionat european și un lot foarte bine închegat. Toate astea se datorează, în mare măsură, domnului președinte Ovidiu Pănăzan, care, după cum am precizat, este și antrenorul lotului național. Acești sportivi nu se pregătesc doar de puțin timp, ci urmează antrenamente periodizate de câțiva ani, iar acum au ajuns la maturitatea sportivă, ceea ce se vede și din rezultatele excepționale pe care le-au obțin la mai toate concursurile unde participă. De exemplu, la Cupa Europeană Universitară, românii au obținut medalie, la Campionatul European, altă medalie, anul trecut, la Mondial, colegul meu Andrei Irimie a luat medalie, deci, România este deja un nume în powerliting-ul european și mondial!”, adaugă Ionuț-Florin Lupaș.