Rezultate bune şi foarte bune pentru atleţii orădeni, la Finalele Campionatului Naţional
Prezenţi la Bucureşti, pe stadionul Lia Manoliu, acolo unde, la sfârşitul acestei săptămâni, s-au desfăşurat Finalele Campionatului Naţional de atletism, destinat juniorilor, tineretului şi seniorilor, atleţii orădeni au obţinut din nou rezultate meritorii. Sportivii cluburilor CSU, LPS şi Crişul Oradea, pregătiţi de antrenorii : Dinu Drăgan, Gheorghe Lucaciu, Marius Marinău (CSU Oradea), soţii Mariana şi Virgil Preda (CSU-LPS), soţii Livia şi Adalbert Meheş, Ella Kovacs (Crişul Oradea) s-au clasat din nou pe primele poziţii ale podiumului, ei adunând o salbă de medalii. Astfel, în proba de 100 m plat, atleta Mirela Gavriş (CSU Oradea), cu performanţa de 11,91 s a obţinut cel de-al doilea loc pe podium (practic, la egalitate cu campioana), devenind vicecampioană de senioare, stabilind, totodată, un nou record judeţean de senioare. În proba de înălţime, duelul pentru supremaţie s-a dat între sportivii orădeni şi cei bucureşteni. La juniori, locul II a fost ocupat, cu performanţa de 2,05m de către Nagy Norbert (LPS - CSU), acesta stabilind un nou record personal, dar pierzând titlul de campion datorită numărului mai mare de încercări, în timp ce, la tineret, Sebesteyn Eduard (CSU Oradea) s-a clasat tot pe poziţia a doua, cu 2,05 m. Ion Vasile a prins şi el un loc pe podium, ocupând poziţia a treia la seniori, cu 2,10 m. Deşi încă junior II, Borşi Imre (LPS - CSU Oradea) a concurat la juniori I, în proba de lungime, reuşind, cu performanţa de 7,06 m să se claseze pe locul II la juniori I şi locul III la tineret. În proba de aruncare a greutăţii, sportiva Szasz Reka (Crişul Oradea) a adus delegaţiei orădene, prima medalie de aur, ea devenind, cu performanţa de 13,93 m, campioană naţională de junioare, ocupând totodată locul II, la tineret. La ştafetă 4 x 100 m, tineret, echipa orădeană, alcătuită din Vajusz Botond, Silviu Paina, Cristian Dărăban şi Cosmin Suciu (CSU Oradea) a ocupat locul trei, cucerind medalia de bronz. De asemenea, în primele şase locuri, au mai venit : Pasztai Zoltan - locul V -lungime, seniori cu 7,47 m ; Dan Driha - locul VI - triplusalt, tineret cu 14,58 m ; Somlyai Barnabas - locul VI - triplusalt, juniori cu 14,34m ; Mariana Florea - locul V - 400 m, cu 55,40 s.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.