Rezultate sub aşteptări pentru karateka orădeni
Finala Campionatului Naţional de karate tradiţional pentru copii, desfăşurată, recent, la Cluj-Napoca, a reunit aproximativ 350 de sportivi de la 34 de cluburi. Printre karateka prezenţi la competiţie s-au numărat şi orădeni legitimaţi la C.S. UAMT- Universitatea Agora (antrenor, Pavel Vancea, instructori, Melania Mândru şi Bernath Csaba) şi la Fudoshin Oradea (pregătiţi de Mihai şi Adriana Turla).
Primul club a avut 20 de reprezentanţi în concurs, iar celălalt , şapte sportivi. Concursul s-a desfăşurat pe două probe, kata şi kumite, individual şi pe echipe. Fără a excela, karateka orădeni au izbutit, totuşi, să obţină câteva clasări pe podium. "Rezultatele nu sunt pe măsura aşteptărilor, greşelile făcute de sportivii noştri fiind prompt penalizate de arbitri. O parte dintre sportivii, care anul trecut au avut o evoluţie de excepţie, s-au culcat pe laurii victoriei şi n-au mai reuşit să facă o figură frumosaă", consideră antrenorul emerit Pavel Vancea.
Locul I: Zabihi Arask (UAMT - Agora Oradea), copii I, kumite
Locul II: Lavinia Tăşădan şi Adrian Cosma (Fudoshin Oradea), copii IV
Babics Edward (UAMT - Agora), copii III, kata
Alexandra Baba, Ionel Bara (UAMT - Agora), enbu mixt
Sacal Beata - (UAMT - Agora), kata
Lucza Edward, Zabihi Arask, Deak Kristof, Buda Richard (UAMT - Agora), kumite echipe
Locul III: Babics Edward, Kiraly Mark şi Pantya Gergo (UAMT - Agora), kata echipe, copii III
Ionel Bara (UAMT - Agora), kumite, copii II
Alexandra Baba Alexandra (UAMT - Agora), kata, copii II
Bogosi Krisztina, Lucza Edward (UAMT - Agora), enbu mixt, copii I
Campionii şi vicecampionii probelor individuale, respectiv ocupanţii primului loc la secţiunea pe echipe au obţinut dreptul de a participa la Campionatul European de stil, programat în luna noiembrie, în Italia.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.