“Vulturii verzi” au reușit o victorie muncită (2-1) la prima lor deplasare din acestă ediție de campionat, după un joc bun, însă în condițiile unui teren cu o sprafață de joc tare și cu numeroase denivelări care le-a pus numeroase probleme la construcție tehnicilor jucători bihoreni.

 

Prima parte echilibrată

Partida s-a desfășurat pe un teren de fotbal din comuna Vad, o localitate din zona Dejului, acolo unde își are fieful echipa Someșul Dej. Confruntați cu o suprafață de joc imposibilă, orădenii, au avut în față și o echipă arțăgoasă care era hotărâtă să-și vândă scump pielea mai ales că în precedentele etape nu reușise să obțină nici măcar un punct. Și se părea că îndrăzneala le va fi răsplătită din moment ce nu începuse bine disputa și în minutul 3 Ștefan Visic a sancționat cu promptitudine o ezitare a apărării orădene și a trimis, din careu, balonul în plasă pe lângă A. Barabaș ieșit la intercepție. Alergând după egalare „vulturii verzi” l-au pierdut și pe tânărul Cherman care s-a accidentat. În locul său a fost introdus Gheorghiță, un jucător cu apetit ofensiv mai dezvoltat, antrenorul F. Fărcaș întărind astfel compartimentul atacanților. În minutul 25 arbitrul central a acordat penalty pentru gazde însă a revenit asupra deciziei după o consultare cu tușierul. Târziu de tot, abia în ultimul minut al primei părți au reușit bihorenii să restabilească egalitatea pe tabela de marcaj. După o lovitură de colț executată scurt, Cr. Copil a centrat undeva la limita careului mic de unde D. Stan a reluat în plasa porții adverse, cu acest scor de 1-1 s-a terminat prima parte a jocului.

Repriza a doua controlată de orădeni

După pauză primii caare s-au arătat mai periculoși au fost jucătorii Someșului care au avut câteva situații minore de-a înscrie. Bihorenii obișnuiți, mai ales în partidele de acasă, să apere în actul secund „zestrea” acumulată în prima parte de această dată au forțat, dar în mod prudent, înscrierea golului victoriei care a apărut cu patru minute înainte de finalul timpului regulamentar. În minutul 86 după ce balonul a urmat traseul Marina-Hosu-Raul Ardelean, ultimul a finalizat după ce a pătruns în careu învingându-l pe portarul dejean Farcaș, consființind victoria alb-verzilor cu scorul de 2-1.

Cu această victorie CA Oradea a urcat pe a treia poziție a podiumului, urmând ca etapa viitoare să primească vizita bihorenilor de la Luceafărul, probabil un bun prilej să-și consolideze această poziție în clasament.

Someșul Dej - CA Oradea 1-2 (1-1)

Marcatori: Stefan Visic 3 / Daniel Stan 45, Raul Ardelean 86

Someșul: D. Farcaș - M. Maxin, M. Ionescu, Sz. Kovács, Mureșan, Creciunesc cpt., E. Negru, Ciurcui, S. Ferhaoui (78 D. Hordouan), V. Cristea, St. Visic (83 A. Vasinc). Antrenor: Dragomir Șomcherechi.

CA Oradea: Ad. Barabaș - Cr. Copil, C. Letan cpt., D. Stan, L. Ioviță, G. Cherman (18 Gheorghiță), R. Ardelean, C. Roșu (80 M. Kovács), R. Gunie, Fl. Chitaș (80 D. Marina)), Fl. Porumb (61 M. Hosu). Antrenori: Florin Fărcaș, Dorin Mihuț și Vlad Ghețe.

Arbitri: Dorin Vasile Băltuță (Flămânzi - Botoșani) - Adrian Mihăiță Noroc (Botoșani), Ionuț Țurcanu (Coțușca - Botoșani). Observatori FRF: Ștefan Szilaghi (Satu Mare) și Tiberiu Gabor (Reghin).

CLASAMENT - SERIA 10

1. Minaur Baia Mare     3       3       0       0       11 - 2         9      

2. CFR Cluj 2      3       2       1       0       5 - 2  7

------------------------------------------------------------------------------------------

3. CAO       3       2       1       0       5 - 3  7

4. SCM Zalău      3       2       0       1       13 - 6         6      

5. Lotus      3       2       0       1       6 - 3  6      

6. Sportul Şimleu          3       1       2       0       3 - 2  5      

7. Luceafărul       3       0       1       2       1 - 8  1      

8. Progresul Şomcuta3                   0       1       2       2 - 11         1      

9. CSM Satu Mare3      0       0       3       5 - 8  0      

10. Someşul Dej 3       0       0       3       3 - 9  0