Campionatele Nationale de juniori și seniori, probele de aer comprimat, s-au desfăşurat recent la București, iar secția de tir sportiv a CSU Oradea a avut 7 reprezntanţi.

Annalisa Toader și Levente Bucsias au concurat la probele de pistol, iar Stoie Cristina, Mangra Vivianne, Lezeu Alexia, Pop Andreea, Șipa Magdiel, la probele de pușcă. Majoritatea sportivilor au vârsta mai mică față de categoria la care au participat sau se află în primul an de categorie, fapt care nu i-a împiedicat să obțină un total de 6 medalii, 5 la juniori si una la seniori.

 

Clasamentul pe podium este următorul:

- loc II- Alexia Lezeu - 243,8p.- proba pușcă 60f. AC junioare

- loc II – Alexia Lezeu, Vivianne Mangra, Andreea Pop - 1833,6p.-proba 60f. AC junioare - echipa

- loc II -Alexia Lezeu, Vivianne Mangra, Cristina Stoie -1823,3p.- proba 60f. AC senioare- echipa

- loc III- Magdiel Sipa -215,7p.-proba 60f. AC juniori

- loc III- Alexia Lezeu si Magdiel Sipa – 16p.-proba  pușca mixt AC juniori

- loc III- Annalisa Toader – 204,0p.-proba pistol 60f AC junioare

 

CN de juniori III la arme cu aer comprimat

Într-o altă ordine de idei, după ce la finele lunii ianuarie a fost gazda primei etape de Campionat Național și a Memorialului „Ioan Stănescu”, secția de tir sportiv a Clubului Sportiv Universitar Oradea va participa la finele acestei săptămâni, la București, la etapa de Campionat Național, aer comprimat, rezervată juniorilor trei. Antrenorii Adriana Floruța și Vasile Leț îi va alinia la standul de trageri pe juniorii Levente Bucsias, Patrick Puie și Răzvan Pantea.