Siteul frf.ro a alcătuit ierarhia cluburilor care au activat în Liga II în anul calendaristic 2025, pe baza mediei de puncte acumulate. FC Bihor este poziţionată pe locul 5, cu o medie de aproape două puncte pe partidă.

Pentru alcătuirea topului au fost luate în calcul punctele realizate de echipe în competiție pe următoarele faze:

Etapele 18-21 din sezonul regular 2024/2025

Etapele de play-off și play-out din sezonul 2024/2025

Etapele 1-17 din sezonul regular 2025/2026

Corvinul este pe primul loc şi în acest top, secondată de FC Argeş şi Sepsi Sfântu Gheorghe, toate cu peste două puncte pe partidă. Imediat sub această bornă se află nou promovata ASA Târgu Mureş şi FC Bihor.

 

Top 10 pe 2025:

 

1. Corvinul Hunedoara – 2,38 puncte / meci;

2. FC Argeș – 2,21;

3. Sepsi OSK – 2,11;

4. ASA Tg. Mureș – 1,94;

5. FC Bihor Oradea – 1,92;

6. FC Voluntari – 1,74;

7. CSA Steaua București – 1,7;

8. CSM Reșița – 1,66;

9.Chindia Târgoviște – 1,51;

10. Metalul Buzău – 1,48.