UEFA Champions League - "Bătrâna Doamnă" a ratat optimile Ligii
Destule surprize în ultima etapă a grupelor Ligii Campionilor, câteva nume mari părăsind cea mai bogată competiţie europeană intercluburi, consolându-se cu participarea în Liga Europa.
Deşi avea două şanse din trei (victoria şi remiza), Juventus a fost surclasată de o formaţie bavareză dezlănţuită, mai ales după pauză, când trupa lui Van Gaal a pus la zid "Bătrâna Doamnă", trimiţând-o în faza eliminatorie a Ligii Europa. Învingătoare la limită la Haifa, Bordeaux s-a calificat "en fanfare" în optimi, de pe primul loc şi fără nicio înfrângere. O situaţie aproape identică şi pentru campioana Germaniei, Wolfsburg fiind învinsă pe teren propriu de Manchester United (graţie unei triple a lui Michael Owen), părăsind astfel Liga, rămânându-i doar consolarea numită Europa League. De pasul greşit al nemţilor a profitat ŢSKA Moscova, care s-a impus la Istanbul şi a prins la potou locul II. Respectând calculele hârtiei, Real Madrid şi-a onorat blazonul şi a câştigat pe terenul din Marseille, răpindu-le francezilor şansa de a juca în optimile Ligii, acolo unde a ajuns AC Milan, care a remizat norocos la Zürich şi şi-a păstrat poziţia a doua, care i-a asigurat continuarea cursei în Champions League. Calificate înaintea acestei ultime runde, Chelsea şi FC Porto au avut comportări diferite. Londonezii au remizat acasă cu ciprioţii de la Limassol, în timp ce portughezii au dat o lecţie de fotbal echipei Atletico Madrid, învingând-o la un scor de forfait.
Grupa A
Juventus Torino - Bayern München 1-4 (1-1)
Marcatori: Trezeguet 19 / Butt 30 (p.), Olic 52, Gomez 83, Timoşciuk 90+2
Maccabi Haifa - Bordeaux 0-1 (0-1)
Marcator: / Jussie 13
Clasament:
1. Bordeaux 6 5 1 0 9-2 16
2. Bayern München 6 3 1 2 9-5 10
..........................................................................................
3. Juventus Torino 6 2 2 2 4-7 8
...........................................................................................
4. Maccabi Haifa 6 0 0 6 0-8 0
Grupa B
VfL Wolfsburg - Manchester United 1-3 (0-1)
Marcatori: Dzeko 56 / Owen 44, 83, 90+1
Beşiktaş Istanbul - ŢSKA Moscova 1-2 (0-1)
Marcatori: Bobo 86 / Krasic 41, Aldonin 90+5
Clasament:
1. Manchester United 6 4 1 1 10-6 13
2. ŢSKA Moscova 6 3 1 2 10-10 10
..........................................................................................
3. VfL Wolfsburg 6 2 1 3 9-8 7
...........................................................................................
4. Beşiktaş Istanbul 6 1 1 4 3-8 4
Grupa C
FC Zürich - AC Milan 1-1 (1-0)
Marcatori: Gajic 29 / Ronaldinho 64 (p.)
Marseille - Real Madrid 1-3 (1-1)
Marcatori: L. Gonzalez 11 / Cr. Ronaldo 5, 80, Albiol 60
Clasament:
1. Real Madrid 6 4 1 1 15-7 13
2. AC Milan 6 2 3 1 8-7 9
................................................................................
3. Marseille 6 2 1 3 10-10 7
.................................................................................
4. FC Zürich 6 1 1 4 5-14 4
Grupa D
Chelsea - APOEL Nicosia 2-2 (2-1)
Marcatori: Essien 19, Drogba 26 / Zevlakov 6, Mirosavljevic 87
Atletico Madrid - FC Porto 0-3 (0-2)
Marcatori: / B. Alves 2, Falcao 14, Hulk 76
Clasament:
1. Chelsea 6 4 2 0 11-4 14
2. FC Porto 6 4 0 2 8-3 12
.........................................................................................
3. Atletico Madrid 6 0 3 3 3-12 3
.........................................................................................
4. APOEL 6 0 3 3 4-7 3
Pentru optimile Ligii Campionilor s-au calificat Bordeaux şi Bayern München (Grupa A), Manchester United şi ŢSKA Moscova (Grupa B), Real Madrid şi AC Milan (Grupa C) şi Chelsea şi FC Porto (Grupa D). Clasate pe locul III în grupă, echipele Juventus Torino, Wolfsburg, Marseille şi Atletico Madrid s-au calificat pentru şaisprezecimile Ligii Europa.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.