Echipa  de handbal masculin CSM Oradea a câștigat previzibil meciul din deplasare cu Unirea Sânnicolau Mare, din etapa a 4-a a Diviziei A, Seria C. Orădenii s-au detaşat în partea secundă, scor 35-24 (13-11), bifând a treia victorie din tot atâtea meciuri disputate.

 

Ceva mai mult de o repriză, gazdele au ţinut aproape de lider, chiar egalând la 14 în minutul 34, dar n-au mai putut ţine ritmul şi CSM Oradea s-a desprins, scorul luând proporţii pe măsura trecerii timpului. Diferenţa maximă a fost de 14 goluri (20-34), în ultimele trei minute timişorenii reducând puţin proporţiile eşecului.

La  CSM Oradea au jucat Rusu, Duma – portari; D. Mateaș, Chiș 2 goluri marcate, Urda 4, R. Cîtu 6, Oargă 2, Szász 1, Bran 3, Szabó 9, Calman 8, Ungureanu, Chișvasi. Antrenor principal: Cosmin Liberț. Antrenor secund: Dan Pițigoi

Etapa viitoare, echipa noastră va juca pe teren propriu, cu SC Politehnica Timișoara II, cealaltă grupare cu punctaj maxim din serie. Partida se va disputa  sâmbătă, 11 octombrie, de la ora 17:00, la Arena „Antonio Alexe”.

Celelalte rezultate ale etapei a 4-a:

SCM Politehnica Timișoara II – ACS Dynamic Zalău 44-35 (24-14)

CSM Făgăraș – CSU Universitatea „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu 43-32 (23-10)

Potaissa Turda II a stat.

 

Clasament:

1. CSM Oradea - 6 puncte;

2. SCM Politehnica Timișoara II - 6 p;

3. CSM Făgăraș - 4 p;

4. Potaissa Turda II - 3 p;

5. ACS Dynamic Zalău - 3 p;

6. Unirea Sânnicolau Mare - 2 p;

7. CSU Universitatea „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu - 0 p.

Etapa viitoare (sâmbătă, 11 octombrie):

CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara DivA

ACS Dynamic Zalău – CSM Făgăraș

Potaissa Turda DivA – Unirea Sânnicolau Mare

CSU Universitatea „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu va sta.