După disputarea primelor două etape din faza grupelor din Cupa României, UTA Arad este poziționată bine și are șanse bune de calificare în fazele eliminatorii. Mai mult, jucătorii lui Mircea Rednic pot încheia Grupa D pe prima poziție, în funcție de rezultatele din ultima rundă.

Arădenii au pierdut în ultima rundă, scor 0-1, cu Universitatea Craiova, dar victoria obținută în deplasare la FC Buzău îi păstrează în calculele calificării, mai ales că și adversarele s-au încurcat.

Clasamentul grupei D este următorul:

  1. FC Voluntari - 4 puncte

  2. Universitatea Craiova - 4 puncte

  3. FC Buzău - 3 puncte

  4. UTA Arad - 3 puncte

  5. Tunari - 2 puncte

  6. Farul - 0 puncte

Ce a spus Mircea Rednic după eșecul cu Universitatea Craiova

În ultima etapă din Cupa României, UTA Arad a fost învinsă de Universitatea Craiova cu 1-0. La finalul partidei, Mircea Rednic s-a arătat nemulțumit de unii jucători care au primit șansa de a demonstra că merită să fie la UTA Arad.

”O înfrângere... Un gol din corner, iar din fază fixă, vorbim, discutăm, decidem cine trebuie să marcheze și cine să acopere zona și tot suntem surprinși. A fost o oportunitate pentru unii jucători să demonstreze că merită să fie în lotul acestei echipe. Unii au făcut-o, alții, nu. Le-am dat posibilitatea să ne domine, să aibă ocazii. Noi nu am contat. În prima repriză, chiar nu am contat. A doua repriză a fost mai bună”, a declarat Mircea Rednic pentru Digi Sport.

Echipa de start trimisă de Mircea Rednic a fost următoarea: Kucher - Rodrigues, Benga, Markov, Abeid - Carp, Marku - Stahl, Pop, Omodi - Cooper

UTA a câștigat Cupa României de două ori în istorie

În palmaresul clubului arădean se află două trofee ale Cupei României, câștigate în 1948 și 1953. În 1948, ITA Arad, așa cum se numea echipa atunci, a învins CFR Timișoara cu 3-2, după ce a fost condusă cu 2-0 în primele 8 minute. Apoi, în 1953, arădenii au ridicat din nou trofeul după un succes în prelungiri contra celor de la CCA București, la care au asistat 50 de mii de spectatori pe stadionul 23 August din București. Vaczi a adus victoria cu golul în minutul 110. Arădenii mai au în palmares două finale pierdute, în 1950 și 1966.

Totul se decide pe 6 decembrie

În ultima rundă, UTA Arad va juca un meci cu calificarea pe masă contra celor de la FC Voluntari, pe 6 decembrie. Tot atunci se vor disputa și meciurile Universitatea Craiova - Farul și Tunari - FC Buzău.

Cu o victorie în meciul cu FC Voluntari, UTA Arad își va asigura calificarea în fazele eliminatorii, indiferent ce se va întâmpla în celelalte partide. Dacă ar fi să jucăm la pariuri sportive, un pronostic de luat în calcul este victoria arădenilor, din moment ce Cupa reprezintă obiectivul principal pentru UTA în acest sezon. Arădenii sunt ușor favoriți, iar sprijinul publicului va fi cu siguranță semnificativ deși se va juca la Oradea, pe teren neutru.

UTA Arad nu a pierdut niciodată pe teren propriu contra celor de la FC Voluntari. În ultimele cinci confruntări de acasă, "Bătrâna Doamnă" a înregistrat două victorii și trei rezultate de egalitate. Sunt așadar speranțe că arădenii se vor motiva și vor face un meci mare contra unei echipe care în acest sezon este și una dintre adversarele în cursa pentru evitarea retrogradării.

UTA, așteptată să revină acasă din ianuarie

UTA s-a mutat recent la Oradea, gazonul de pe stadionul arădean fiind în plin proces de înlocuire. Mircea Rednic a afirmat recent că speră ca arădenii să revină acasă în luna decembrie, dar șansele ca acest lucru să se întâmple sunt practic nule.

Echipa de construcție a anunțat că UTA se va întoarce la Arad abia din luna ianuarie, deoarece lucrările de înlocuire sunt complexe. „Lucrarea are multe etape, trebuie să facem calitate, să fie ceva durabil”, au spus șefii de șantier pentru Gsp.ro.

Lucrările sunt în toi, iar echipa de construcție a ajuns la sistemul de degivrare. Pentru acest proces sunt pregătite cabluri de curent în lungime totală de 42 de kilometri, în așa fel încât să se poată asigura uniform procesul de încălzire.

Costurile vor fi și ele semnificative. Pe timp de ger, acestea se vor ridica la 15.000 lei pe zi, ținând cont că în cazul unui gazon hibrid sistemul trebuie să funcționeze fără întrerupere.