Echipa de volei feminin a Universității din Oradea a participat, în perioada 12-14 mai, la Bacău, la Campionatul Național Universitar de Volei Feminin. După o finală pierdută dramatic, fetele au reeditat performanța obținută la edițiile din 2020 și 2022, devenind vice-campioane și căștigând medaliile de argint.

 

Competiția a fost organizată de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău și Federația Sportului Școlar și Universitar în parteneriat cu Federația Română de Volei.

Au participat 8 instituții: Universitatea din Oradea, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” Brașov, Universitatea „Transilvania” Brașov, Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport, București, Universitatea de Vest Timișoara, Universitatea Politehnica din București, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.  Echipele au fost împărțite în două grupe: sâmbătă s-au disputat jocurile din cadrul grupelor, iar duminică jocurile pentru stabilirea clasamentului.

Echipa Universității din Oradea a fost formată din 8 studente înscrise la programele de studii ale Facultății de Geografie, Turism și Sport și 4 studente de la programele Facultății de Medicină și Farmacie, toate fiind componente ale echipei Clubului Sportiv Universitar Oradea, echipă ce activează în cadrul eșalonului A2 din cadrul Campionatului Național de Volei.

Universitarele orădence au câștigat toate cele 3 partide desfășurate în grupa B sâmbătă cu scorul de 2-0.

Finala a fost una dramatică, după ce au pierdut primul set, studentele orădene au egalat situația și au câștigat setul al doilea cu scorul 25-23. În setul 3, s-a simțit lipsa jucătoarei Bosuioc Cătălina, care s-a accidentat la mijlocul setului și astfel studentele Universității din Oradea, în pofida unei evoluții foarte bune au fost învinse în decisiv. România va fi reprezentată la Jocurile Europene Universitare ce se vor desfășura în luna iulie la Braga în Portugalia de echipa gazdă.

Astfel, echipa de volei feminin a Universității din Oradea reeditează performanța obținută la edițiile din 2020, 2022, devine vice-campioană și căștigă medaliile de argint.

Medaliile de bronz au fost adjudecate de către Universitatea de Vest din Timișoara, care a învins, în finala mică, Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București.

Componența echipei Universității din Oradea: Nistor-Popovici Rossana, Ioniță Andreea, Maxim Andreea, Bosuioc Cătălina, Breban Alexandra, Blaj Giulia, Bikfalvi Alexandra, Pura Mădălina, Lăscuț Nicola, Gagyi Emese, Nagy Nora și Talida Goia. Fetele sunt antrenate de cadrele didactice titulare la Departamentul de Educație Fizică și Sport: lector. univ. dr. Szabo-Alexi Mariana și conf. univ. dr. Szabo-Alexi Paul.