Zorile Buntești – Biharea Vașcău 5-2 (2-0) - Start în seria meciurilor amicale
Cele două colege din Liga a V-a, Seria II, s-au întâlnit într-o partidă amicală pe terenul liderului, Zorile Buntești, dând astfel startul partidelor amicale în vederea pregătirii sezonului de primăvară care „bate la ușă”.
Vechi cunoștințe, dar și rivale în competițiile organizate de AJF Bihor, cele două echipe au reușit o partidă amicală bună, după afirmațiile antrenorilor, și chiar dacă terenul a fost puțin greu jucătorii au realizat câteva faze notabile, semn că au dorit, din plin, întâlnirea cu balonul rotund. Bunteștenii au fost la „pupitru” chiar din startul primei reprize deschizând scorul, relativ repede, prin Daniel Tirla (13), care a și reușit „dubla” prin golul marcat după șapte minute, stabilind scorul la pauză, 2-0, chiar dacă ocazii au mai fost de ambele părți. Repriza secundă a fost una un pic mai „strânsă”, însă Daniel Tirla (65) a reușit „tripla”, ridicând scorul la 3-0, după care Iosif Beleag (73), jucător în probe, a mărit diferența, 4-0. Între timp, Adrian Sârb (70) a fost faultat în careu, dar lovitura de la 11 metri a fost ratată de către acesta. O pasă genială a lui George „Dimarco” Deliman a fost bine recepționată de abilul Augustin „Gimi” Teglas (75) care a lobat elegant portarul gzdelor. La doar câteva minute poarta gazdelor a fost „scuturată” din nou de ominprezentul „Gimi” (82) care a reușit „dubla”, reducând din diferență, 4-2. Scăpat singur cu portarul bunteștenilor, Lion Dobbelaere (85) a stabilit scorul final, 5-2, înscriind fără probleme. Așa cum am mai menționat acest meci amical a fost catalogat de antrenori ca unul reușit, iar bunteștenii vor juca următoarea partidă amicală pe 21 februarie în compania unei echipe puternice din Liga a IV-a, CS Oșorhei, ocupanta locului trei în clasament cu 34 de puncte, obținute din 11 victorii și un rezultat de egalitate, și un golaveraj 33-7. Liderul din Liga a V-a, Zorile Buntești, a acumulat 37 de puncte din 12 victorii și o remiză, având golaveraj 40-18, în timp ce Biharea Vașcău, ocupanta locului trei, are 20 de puncte din 6 victorii și două remize, și golaverajul 32-31. Și dacă tot am amintit despre situația celor două echipe care au fost adversare în acest amical trebuie „punctată” și situația echipei Biharea Vașcău deoarece, chiar începând din prima etapă a campionatului, foarte mulți „binevoitori” au început să-i „prevestească” sfârșitul competițional invocând tot felul de motive, care, iată, nu au acoperire. Tocmai pentru a elucida acest sensibil subiect l-am abordat pe primarul orașului Vașcău, Sebastian Alexandru Bursașiu, care, cu multă amabilitate, a afirmat, pentru CRIȘANA: „Da, am auzit și eu, chiar de când am preluat funcția de primar al orașului Vașcău, tot felul de zvonuri legate de echipa Biharea Vașcău, care, însă, nu au nici o fărâmă de adevăr. În sezonul 2024-2025 am găsit echipa jucând în Liga a V-a, unde a încheiat campionatul fără probleme, asigurându-i toate condițiile. După cum se vede echipa a fost înscrisă și în ediția de campionat 2025-2026, pe care îl va termina cu siguranță. Chiar, sincer, doresc și pe această cale să felicit jucătorii și staff-ul pentru onorantul loc trei ocupat acum în clasament. Deci, pentru toți „răspândacii” am un mesaj clar: echipa va continua campionatul”. Așadar, înfocații microbiști de lângă „Apa Boiului” pot să fie siguri că echipa lor de suflet va juca în continuare în competițiile organizate de AJF Bihor, unde va dori să-i reprezinte cu multă cinste pe cei care o susțin, respectiv Primăria și Consiliul Local Vașcău.
Zorile: G. Popa – Ciuciu, Purza, Buz, R. Popa, Bălan, Pirtea, Sârb, G. Popa, Diniș, Tirla. Au mai jucat: E. Laza, Dobbelaere, Beleag.
Antrenori: Remus Indrei și Ioan Horge.
Biharea: Terme – R. Popa, Hulber, Bilan, Rădac, R. Varga, Belea, Sime, Deliman, A. Sabău, Botan. Au mai jucat: Gociu, P. Varga, A. Marc, Teglas.
Antrenor: Daniel Monea.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.