DE LA STETOSCOP LA ALCOOLSCOP A fost nevoie de brambureala de la bacalaureat pentru ca Ministerul Educaţiei şi Cercetării să constatate cu stupoare că multe dintre certificatele de sănătate mintală ale profesorilor sunt eliberate pe ochi frumoşi. Deoarece după bâlciul de la bacalureat urmează circul de la admiterea în învăţământul universitar, n-ar fi rău ca evaluarea psihiatrică a profesorilor să se extindă şi asupra celor universitari. Având în vedere predispoziţia unora dintre ei pentru elucidarea secretelor lui Bachus, pentru o evaluare completă se poate utiliza şi fiola alcoolscop. CEAFA GROASĂ BATE OBRAZUL SUBŢIRE Incidentul diplomatic al cărui protagonist a fost consilierul local Vasile Petruţ, reţinut de vameşii bulgari mai multe ore, fiind suspectat că şi-a furat propria limuzină, s-a terminat cu bine. Vajnicul democrat şi-a continuat periplul spre litoralul grecesc, în compania primarului şi celorlalţi ortaci din protipendada orădeană. Gurile rele spun că pentru forţarea frontierei bulgăreşti era mai potrivit un buldoexcavator, utilaj datorită promovării căruia camaraderia dintre municipalitate şi consilierul afacerist ar fi devenit de monolit. PONTURI PENTRU CURTEA DE CONTURI Investiţiile de sute de miliarde de lei efectuate la Stâna de Vale sunt umbrite de dezinteresul cu care administraţia judeţeană tratează starea infrastructurii rutiere de pe drumurile de acces în această staţiune turistică, supranumită Perla Apusenilor. Banii publici, deşi provin în mare parte din taxele şi impozitele agenţilor economici şi cetăţenilor, sunt gestionaţi după ureche şi împărţiţi pe sprânceană, după cum dictează interesele politice ale eminenţelor cenuşii şi tuciurii care au transformat Bihorul în moşie şi pe bihoreni,în argaţi. Curtea de Cnturi nu vede şi nu aude? SCAPI DE DRACU`, DAI DE TAC`SU Mai deunăzi, nişte pitpalaci de la Gazeta de Oradea se băteau cu cărămida justiţiei în piept, înşirând un pomelnic de dosare în care, chipurile, ar fi fost scoşi basma curată,iar acuzaţiile de insultă şi calomnie care le-au fost aduse ar fi fost infirmate. În realitate, în timp ce în două dosare sunt condamnaţi definitiv, având de plată zeci de milioane de lei sub formă de amenzi, daune morale şi cheltuieli judiciare, sorţii le-au surâs doar în alte două dosare, în care au fost achitaţi "definitiv şi irevocabil",în vreme ce în alte peste 10 dosare justiţia nu s-a pronunţat încă definitv asupra nevinovăţiei lor. Noi zicem că e păcat să strigi "hop" până nu sari groapa, mai ales când crezi că ai scăpat de dracu` şi dai nas în nas cu tac`su! VERDICT: CRIMĂ! Subita sucombare a interesului pentru fotbalul bihorean a aşa numitului "principal" finanţator lasă loc la tot felul de speculaţii. Pentru a le elucida, municipalitatea a încredinţat fără licitaţie un audit la o societate specializată din Bucureşti, în urma căruia se va lua o eventuală decizie a exercitării - sau nu - a dreptului de preemţiune prin sacrificarea altor zeci de miliarde din banii publici pe altarul zeului fotbal. Încredinţarea directă a unei lucrări de expertiză contabilă cu o asemenea miză către o societate de al cărei nume nu-şi mai aminteşte nici măcar directorul economic al Primăriei ne face să credem că verdictul "chilipir" va fi dat ca sigur. Mai rămâne de văzut cine îşi face safteaua...