Evadarea, de Monica Marton

Asociaţia Internaţională Euro Foto Art (AIEFA) anunţă organizarea unei noi expoziţii de artă fotografică, intitulată Evadarea, alcătuită din imaginile realizate de artista fotograf Monica Marton. Vernisajul va avea loc miercuri, 17 iunie, de la ora 18.00, în Galeria Ștefan Vilidár István din Cetatea Oradea, Palatul Princiar şi va fi transmis în direct pe pagina de facebook a Euro Foto Art.

Lucrările expuse vor fi prezentate de către criticul de artă dr. Ramona Novicov. Momentele muzicale vor fi oferite de către artiștii Formației Duo Vardiensis Lucian Malița (vioară) și Thurzó Sándor József (violă). Noua expoziție va rămâne la dispoziția publicului vizitator până în data de 9 iulie şi va putea fi vizitată zilnic, între orele 08.00 – 20.00. Accesul publicului va fi gratuit.
 

Spectacole şi concerte online

Astăzi, 15 iunie, de la ora 19.00, pe pagina de Facebook a Trupei Arcadia va fi transmis recitalul Cu mîne zilele-ţi adaogi, realizat de actorul Eugen Ţugulea. Spectacolul, dedicat comemorării a 131 de ani de la trecerea în nefiinţă a poetului Mihai Eminescu, va putea fi vizionat gratuit. Tot astăzi, 15 iunie, de la ora 19.00, pe pagina Ansamblului Folcloric Crişana va fi transmis Concertul Extraordinar „Din suflet de român”.

În data de 17 iunie, de la ora 19.00, pe pagina de Facebook a Teatrului Regina Maria va fi transmis spectacolul Cometa de Justine del Corte, regia Radu-Alexandru Nica. Miercuri, 24 iunie, de la aceeași oră, spectatorii vor putea urmări producția „Și cu violoncelul ce facem?”, de Matei Vișniec, regia Petru Vutcărău.

 

Expoziții la Muzeul Țării Crișurilor

În săptămâna 15-21 iunie, orădenii sunt invitați la Muzeul Țării Crișurilor pentru a viziona o serie de expoziții, după cum urmează: Que Viva Picasso!; Obiecte recuperate. Achizițiile Muzeului Țării Crișurilor între 2014 și 2019; Obiecte restaurate. Anotimpurile, tapiseriile realizate de Maria Blendea în anul 1968 pentru Muzeul Țării Crișurilor; Artişti plastici orădeni din perioada interbelică; Donaţia Iosif Fekete; Vivariul (la sediul Muzeului Ţării Crişurilor); Expoziţia Bihorul „... la spargerea lumii” (12 octombrie 1918-20 aprilie 1919), la Muzeul Memorial „Aurel Lazăr”; Expoziția Muzeului Memorial Ady Endre, la Muzeul Memorial Ady Endre.