În cartierul Rogerius, în zonele de blocuri, a început ridicarea incintelor metalice pentru deșeuri menajere. Până la amplasarea insulelor ecologice digitalizate, în perioada imediat următoare, pe aceste amplasamente vor rămâne doar recipientele pentru colectarea deșeurilor menajere.

Primăria Oradea roagă locatarii să depoziteze deșeurile conform destinației acestor recipiente.

„Pe aceste amplasamente urmează să fie montate primele insule ecologice digitalizate, în număr de 94 dintr-un total de 275, care vor înlocui incintele metalice actuale pentru deșeuri menajere. Reamintim cetățenilor că aceste eco-insule sunt compuse din 5 module închise pentru următoarele fracții: plastic/metal, hârtie/carton, sticlă, biodegradabile și deșeuri reziduale. Accesul la acestea se va face prin intermediul unui card sau al telefonului mobil de către cetățenii arondați zonei de proximitate. Principalele avantaje ale insulelor ecologice includ: împiedicarea accesului neautorizat, reducerea mirosurilor, diminuarea contaminării fracțiilor de deșeuri reciclabile, golirea eficientă de către operatorul de salubritate (modulele fiind dotate cu senzori de umplere) și un sistem de contorizare a utilizării celor 5 guri de acces”, menţionează Primăria Oradea.

Fiecare utilizator va primi o cartelă cu cod unic, pe apartament. Președinții sau administratorii asociațiilor de proprietari vor fi contactați de reprezentanții municipalității pentru a stabili modul de utilizare al insulelor ecologice digitalizate de către cetățenii arondați acestora.

„Municipalitatea își cere scuze pentru disconfortul creat în timpul ridicării incintelor metalice și mulțumește cetățenilor din zonele afectate pentru înțelegere”, mai menţionează Primăria Oradea.