Perioada sărbătorilor este un prilej minunat de a împodobi întreaga locuință. De la livingul strălucitor, cu iz de magie, până la dormitoarele pline de pernuțe decorative și bucătăria cu miros de scorțișoară, avem o mulțime de posibilități de redecorare. De aceea merită să ne amenajăm toată casa, pentru a ne simți din nou copii. Astfel, în rândurile ce urmează, vrem să vă ajutăm pe această cale. În articolul de azi ne vom concentra pe înfrumusețarea holului cu ocazia Crăciunului. Vă vom vorbi despre cum puteți împodobi cuierele hol în funcție de tipul de cuier ales, dar și despre ce fel de figurine festive să înșirați ici-colo pentru a simți magia sărbătorilor. Iar la final veți obține un decor mai frumos ca niciodată, demn de toate laudele. Să începem!

Holul este, de obicei, prima încăpere pe care o zărim atunci când intrăm în casă. Și cum perioada sărbătorilor este plină de veselie și lumină, nu merită să ne lăsăm holul să fie anost. În continuare, veți afla cum vă puteți împodobi această parte a casei, de la cuierele pentru hol până la mobilierul de hol. Și așa, cu siguranță vă veți impresiona toți musafirii la masa de Crăciun. Haideți să aflați cum puteți amenaja cuierul, iar apoi vom trece la hol per general.

  • Împodobirea cuierelor

Cuierele pentru hol sunt locul cel mai potrivit de a ne lăsa hainele înzăpezite și accesoriile care ne țin de cald pe timpul iernii. Și cum sărbătorile sunt caracterizate de decorațiuni care mai de care, vrem să vă recomandăm, pe această cale, să păstrați un spațiu liber în cuier pentru împodobire. Dacă decorați până și cel mai neașteptat loc din casă, cum ar fi holul, cu siguranță veți simți spiritul Crăciunului mai profund ca niciodată. Așa că haideți să aflați cum puteți reamenaja cuierele cu această ocazie, în funcție de tipul de mobilier ales.

  • Cuierele tip cârlige de susținere

Pe acestea le puteți împodobi folosind beteală, ghirlande luminoase și soșete pentru Moș Nicolae. Atârnați câte o șosetuță festivă în cuier pentru fiecare membru al familiei, apoi treceți câte un smoc de beteală prin cârligele de susținere și completați ansamblul cu o ghirlandă luminoasă. Indiferent că alegeți luminițele albe, galbene sau colorate, veți obține un design modern și bine pus la punct care vă va uimi familia.

  • Cuierele tip mobilier

Pe de altă parte, dacă dispuneți de cuiere de hol tip mobilier, atunci le puteți împodobi folosind stickere festive și globulețe. Lipiți pe ușa principală a cuierului câteva autocolante decorative, cum ar fi oamenii de zăpadă, fulgii de nea, cutiile de cadouri sau chiar însuși Moș Crăciun, alături de care veți atârna pe mânerele cuierului globulețele colorate preferate. În acest caz, vă recomandăm să optați pentru o singură culoare: roșu, auriu sau argintiu. Dacă alegeți mai multe, riscați să atrageți atenția de la ansamblul decorativ și să pierdeți imaginea principală.

Acestea fiind spuse, acum putem trece și la redecorarea holului în sine. Cum această încăpere tinde să fie prima pe care o vedem atunci când pășim în casă, ea merită pe deplin să fie împodobită. Haideți să aflați ce idei avem!

  • Împodobirea holului

Pentru hol, indiferent de forma sau dimensiunea sa, puteți alege dintre următoarele decorațiuni:

  • Covorașele festive: un astfel de covoraș vă va înveseli toată familia! Puteți opta pentru modele decorative, cum ar fi cele cu peisaje de iarnă sau fulgi de nea, sau chiar pentru modele cu figurine specifice, precum cele de care v-am menționat și în cazul stickerelor.

  • Figurinele: pentru împodobirea holului mai puteți opta și pentru figurinele festive. Aveți o varietate largă de astfel de decorațiuni din care să alegeți, fie ele tip elfii Moșului, reni sau chiar săniuțe de decor.

  • Bradul: și dacă tot am pomenit de săniuțe mai devreme, iată că puteți alege o sanie decorativă pe care să puneți bradul de Crăciun. Astfel, când pășiți în casă după o zi de bulgăreală, veți fi întâmpinat de luminițele festive și simbolul sărbătorilor puse la loc de seamă, chiar în propriul hol. Ce poate fi mai frumos?

Și iată cum, după citirea sfaturilor noastre, ați ajuns la final. Sperăm că articolul nostru v-a fost de folos și că v-am inspirat să împodobiți în cele mai frumoase moduri. Pentru și mai multe sfaturi, nu ezitați să navigați mediul online. Vă dorim redecorare plăcută!