Din 8 iunie, în Oradea, colectare gratuită a deșeurilor voluminoase și periculoase
Operatorul de salubrizare RER Vest, în parteneriat cu Primăria Oradea, desfășoară, în perioada 8-19 iunie, o nouă campanie de colectare a deșeurilor voluminoase și periculoase din menajer, de la populația din municipiu.
Ridicarea deșeurilor voluminoase și periculoase din menajer în Oradea are loc de la domiciliul clienților, conform Regulamentului de salubrizare al Municipiului Oradea. În baza unei comenzi telefonice, o echipă a operatorului de salubritate se deplasează la adresa solicitantului și preia deșeurile de la limita de proprietate. Pentru a programa o colectare de deșeuri voluminoase sau periculoase, orădenii trebuie să apeleze numărul de telefon 0751.306.526, disponibil doar pe perioada campaniei de colectare, de luni până vineri, în intervalul orar 9.00 – 15.00.
În cadrul apelului, cetățenii vor oferi detalii despre tipul și dimensiunea deșeurilor pe care le vor preda, precum și adresa exactă de colectare – dacă locuința are două fronturi stradale, atunci se va comunica adresa exactă unde vor fi scoase deșeurile în ziua de colectare.
RER Vest amintește că deșeurile se ridică de la limita de proprietate, în ziua comunicată de operator. Cetățenii sunt rugați să scoată deșeurile în fața casei sau a blocului la ora indicată, pentru a fi colectate în siguranță și pentru a nu deranja traficul pietonal sau rutier.
Deșeurile voluminoase sunt cele care nu pot fi colectate împreună cu deșeurile menajere obișnuite, prin urmare sunt acele deșeuri care depășesc capacitatea pubelelor de acasă sau de la bloc. Conform regulamentului municipal de salubritate, din această categorie fac parte: saltelele, piesele de mobilier dezasamblate, parchet, lambriuri, grinzi, obiectele sanitare fără instalații (vase de toaletă, chiuvete, căzi, cabine de duș fără pereți de sticlă), caloriferele, covoarele și carpetele.
În ceea ce priveşte deșeurile periculoase, acestea pot fi recunoscute prin simbolurile de pe etichetă (romb portocaliu cu pește mort sau copac uscat) și necesită un circuit special de colectare. În această categorie intră: ambalaje care conţin reziduuri de substanţe periculoase sau sunt contaminate cu substanţe periculoase; materiale de lustruire şi îmbrăcăminte de protecţie contaminate cu substanţe periculoase; vopsele, cerneluri, adezivi şi răşini cu conţinut de substanţe periculoase; baterii şi acumulatori cu plumb, mercur, Ni-Cd, alcaline sau baterii şi acumulatori nesortate conţinând aceste baterii,
solvenţi, acizi, alcali; uleiuri şi grăsimi, altele decât cele comestibile; detergenţi cu conţinut de substanţe periculoase; spray-uri de vopsea, spumă; deşeuri din lemn cu conţinut de substanţe periculoase; pesticide; deşeuri de vopsele şi lacuri cu conținut de solvenți organici sau alte substanțe periculoase
Mai multe informații şi Ghidul de colectare separată a deșeurilor pentru Municipiul Oradea se pot găsi online: rervest.ro/utile/ghid-de-colectare.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.