RER Vest are în derulare atât activitatea de încheiere a noilor contracte, cât şi efectuarea unor îmbunătăţiri în modalitatea de colectare a deşeurilor. Astfel, în incinte au fost introduse pubele verzi pentru sticle şi pubele maro pentru deşeuri biodegradabile, iar containerele au un sistem de deschidere care nu necesită atingerea recipientului.

Municipalitatea orădeană a menţionat că în toate incintele cu deşeuri ale asociaţiilor de proprietari din Oradea au fost introduse pubele de culoare verde, pentru colectarea separată a sticlelor şi borcanelor. Fiecare recipient are, în partea superioară, o fantă prin care cetăţenii vor putea arunca deşeurile din sticlă, fără a fi nevoiţi să atingă capacul. Pubelele verzi vor fi ridicate şi golite cu regularitate de echipele RER Vest. Totodată, RER Vest a dotat toate incintele asociaţiilor de proprietari cu pubele de culoare maro, destinate colectării fracţiei biodeşeurilor. Potrivit Regulamentului de salubrizare al municipiului Oradea, colectarea separată a deşeurilor vegetale (biodeşeuri) este obligatorie, iar în această categorie sunt incluse deşeuri precum fructe, legume, coji de pâine, zaţ de cafea, păr, blană etc.

„În scurt timp, orădenii care locuiesc la blocuri vor putea arunca deşeurile într-o manieră mult mai igienică. RER Vest a început dotarea tuturor containerelor din incintele cu deşeuri ale asociaţiilor de proprietari cu un sistem de deschidere care nu necesită atingerea recipientului. Fiecare recipient va avea, în partea inferioară, o pedală, iar cetăţenii vor putea arunca deşeurile fără a atinge containerul, apăsând pedala care va ridica automat capacul”, a mai precizat Primăria Oradea.

Pe de altă parte, agenţii RER Vest continuă să contacteze locuitorii municipiului şi asociaţiile de proprietari, pentru a încheia noile contracte de salubrizare. Pe străzile pe care activitatea de contractare s-a încheiat, RER Vest a început distribuirea gratuită a pubelelor destinate colectării separate. Fiecare gospodărie va primi o pubelă de culoare neagră, pentru deşeurile reziduale, şi una de culoare maro, pentru deşeurile vegetale. De asemenea, cetăţenii vor primi saci galbeni, pentru colectarea deşeurilor din ambalaje.

Toate recipientele distribuite de RER Vest sunt dotate cu microcipuri RFID, care, de la 1 martie 2021, vor înregistra automat fiecare golire a deşeurilor.