Oradea Transport Local a anunţat că abonamentele pentru elevii ȋnscrişi la unităţile de ȋnvăţământ din municipiu pentru anul şcolar 2026/2027 au fost ȋncărcate automat, cu ȋnceperea valabilităţii din 1 septembrie.

„Rugăm elevii să verifice valabilitatea abonamentelor ȋn aplicaţia OTL sau la validatoarele din mijloacele de transport. Elevii care nu deţin card de călătorie sau nu au ȋncărcat pe card abonamentul sunt rugaţi să se prezinte la punctele de vânzare OTL cu carnetul de elev vizat pentru anul şcolar ȋn curs pentru a li se încărca, pe card, abonamentul”, transmite OTL.

Totodată, OTL precizează că elevii beneficiază de gratuitate ȋn baza abonamentelor de elev ȋncărcate pe cardurile nominale, tip legitimaţie, validarea cardurilor fiind obligatorie la urcarea ȋn mijloacele de transport.