Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor readuce în atenția cetățenilor faptul că, în sezonul rece, se înregistrează o creștere a numărului de persoane intoxicate cu monoxid de carbon, astfel că, pentru prevenirea unor tragedii generate de inhalarea acestui gaz asfixiant, pompierii militari reamintesc bihorenilor obligativitatea respectării măsurilor specifice de prevenire a unor astfel de situații nedorite și importanța instalării în locuințe a detectoarelor de monoxid de carbon.

Printre cele mai frecvente împrejurări determinante ale unor astfel de evenimente se numără: utilizarea unor coșuri de evacuare a fumului sau gazelor arse neetanșe, înfundate, fisurate ori cu deficiențe de construire; racordarea necorespunzătoare a aparatelor de încălzire la coșuri, exploatarea cu defecțiuni ale sistemelor de încălzire (centrală termică, sobă, șemineu, aragaz, radiator cu petrol etc.).  Monoxidul de carbon, denumit și „ucigașul tăcut”, este un gaz incolor, inodor și insipid, ce rezultă din arderea incompletă a combustibililor (lemn, butan, propan, gaze naturale, cărbuni naturali, benzină, petrol etc.) folosiți în sisteme de încălzire casnice ori în sistemele de gătit, prost întreținute și fără sisteme de ventilație corespunzătoare, precum și în motoarele mașinilor. Inhalarea acestui gaz asfixiant foarte toxic poate provoca dureri de cap, sufocări sau chiar decesul. Copiii, femeile gravide, bătrânii, persoanele cu afecțiuni cronice (cardiace, respiratorii, neurologice, anemii etc.) sunt mai sensibile la acțiunea patogenă a acestui gaz. Simptomele intoxicației cu monoxid de carbon depind de concentrația gazului acumulat și de durata expunerii. Astfel, la expunere redusă pot apărea dureri de cap, amețeli, la expunere medie, dureri de cap persistente cu senzația de zvâcnire, amețeli, somnolență, vomă, ritm cardiac și puls rapid, reflexe și judecată încetinite, iar la expunere ridicată, convulsii, comă sau chiar deces. În ceea ce privește concentrația de gaz, 0,1% în aer omoară într-o oră, 1% monoxid de carbon în aer, omoară în 15 minute, 10% monoxid de carbon în aer omoară imediat. Pentru prevenirea intoxicațiilor cu monoxid de carbon: încăperile trebuie aerisite frecvent; sistemele de încălzire trebuie să fie corect instalate, întreținute și verificate periodic, de către persoane autorizate în acest sens; coșurile, burlanele, țevile de evacuare a fumului și gazelor arse trebuie să fie verificate, curățate și reparate (dacă este cazul) periodic, de către o persoană specializată, pentru a vă asigura că au tiraj corespunzător; nu folosiți soba decât cu ușița închisă; nu adormiți niciodată înainte de a vă asigura că focul din sobă este stins. Totodată, se impune supravegherea aparatelor care funcționează cu flacără deschisă (aragaz, cuptor sau generatoare portabile cu gaz), fiind interzisă utilizarea acestora ca surse de încălzire. Pentru a vă proteja, pompierii recomandă, de asemenea, instalarea a cel puțin unui detector de monoxid de carbon în locuință, respectând instrucțiunile fabricantului.