Primăria Oradea lansează noul site al Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP) Oradea – www.evp-oradea.ro, cu un design modern, congruent cu site-ul oficial www.oradea.ro

 

Noul site a fost dezvoltat „pentru a oferi o experiență de navigare simplă, intuitivă și adaptată nevoilor cetățenilor”.

Primăria Oradea menţionează că noul site vine cu o „interfață modernă și prietenoasă, aliniată la standardele vizuale ale oradea.ro” şi o navigare facilă, „gândită pentru a reduce timpul de căutare a informațiilor”. Pe site se pot face programări online pentru: acte de identitate; căsătorie; certificate de naștere, căsătorie și deces; transcrierea actelor de stare civilă. 

Astfel, site-ul devine un instrument esențial pentru eficientizarea interacțiunii dintre cetățeni și administrația locală, eliminând deplasările inutile și reducând timpii de așteptare.

„Primăria Oradea își reafirmă angajamentul său pentru a îmbunătăți și dezvolta serviciile publice digitale pe care le oferă cetățenilor. Acest angajament se va concretiza în noi proiecte, utile orădenilor, și în anii următori”, a declarat Călin Corpaș, consilier al primarului și coordonator IT.

Upgrade-ul site-ului SPCLEP Oradea a fost realizat în cadrul unui contract derulat de Primăria Oradea, prin Compartiment IT, cu furnizorul Dublas Com pe o perioadă de 12 luni. Valoarea totală a contractului este de 22.800 lei + TVA, sumă care include atât dezvoltarea, cât și mentenanța platformei.

„Noua platformă reduce birocrația, oferă acces rapid la informații și posibilitatea de a face programări online, economisind timp și resurse. Accesați acum: www.evp-oradea.ro  pentru programări rapide și informații complete”, transmite Primăria Oradea.