După consumarea momentului de la 1 Decembrie 1918, lucrurile în provinciile româneşti din defunctul imperiu „chezaro-crăiesc” nu s-au aşezat de la sine. Dimpotrivă, proclamarea independenţei Ungariei faţă de Dubla Monarhie a sporit tensiunile politice şi etnice. Înaintarea armatei române în Transilvania s-a desfăşurat în câteva etape, care au culminat cu ofensiva românească din aprilie 1919 şi ocuparea Budapestei.

Consiliul Naţional Român Central a publicat în 18 noiembrie 1918 manifestul Către popoarele lumii - în ediţie trilingvă (română, engleză şi franceză), inspirat din Declaraţia de independenţă a Statelor Unite ale Americii. Pe cuprinsul defunctului imperiu erau răspândiţi însă mii de soldaţi români, care trebuiau aduşi acasă.

Au trecut şase luni amare din momentul semnării Păcii de la Buftea. România era învinsă, capitala ocupată, iar regele Ferdinand supus unei presiuni constante să ratifice documentul care lăsa ţara la cheremul Puterilor Centrale. În primăvară lui 1918 germanii lansează ofensiva de primăvară. Soarta războiului urma să se schimbe.

Marile încleştări militare din vara anului 1917 au salvat existenţa statului român şi a monarhiei, devenind fundaţia solidă pe care s-a clădit mai apoi România Mare. Armata română a câştigat atât respectul aliaţilor, dar mai ales al inamicilor germani şi austrieci. Victoriile au avut un efect formidabil asupra românilor de rând, a soldaţilor, care proveneau în covârşitoare măsură din rândul ţăranilor.

Pe 10 august, în timp ce ajutorul trimis de Marele Cartier General era pe drum, ofensiva Gerok a încetinit. Rezistenţa românilor era înverşunată, cedau teren „puţin câte puţin, cu contraatacuri puternice” care au epuizat inamicul.

Ofensiva germană a început pe 28 august urmată de două contraofensive româneşti. Pe 24 august Ludendorff îl informase pe Mackensen că DI 13 austriacă şi Corpul Alpin vor fi transferate în Italia, alte trupe fiind dislocate şi din rândul Grupului Gerok, astfel că operaţiunea Muncelu rămânea doar o operaţiune locală.

​Din 15 august au urmat trei zile de pauză, timp în care germanii şi-au regrupat forţele. Comandamentul lui Mackensen a fost impresionat de contraatacurile româno-ruse „excepţional de puternice, susţinute deosebit de bine de artilerie”, precum şi de „superioritatea pronunţată” a aviaţiei care executa misiuni de reperare pentru bateriile proprii şi „limita astfel în mod sever” folosirea artileriei germane.

​Pe 9 august germanii au aruncat în luptă Corpul XVII comandat de generalul Wenninger, din care făcea parte şi Divizia 62 Infanterie austro-ungară. Un regiment al acesteia din urmă era compus în majoritate din rezervişti cehi sosiţi din Italia, sleiţi de puteri şi care aveau nevoie mare de întăriri.

​Bătălia de la Mărăşeşti (6 august - 3 septembrie) a fost cea mai importantă operațiune militară desfășurată de Armata Română în timpul Primului Război Mondial. A fost o operațiune complexă, de apărare și menținere a liniei frontului punctată cu numeroase riposte ofensive din partea românilor, în condițiile în care armata rusă era în plină disoluție datorită mişcărilor revoluţionare.

Retrasă în Moldova şi stabilizând linia frontului, armata a intrat într-un amplu proces de reorganizare şi înarmare, în condiţii extrem de grele. Cu ajutor francez a fost reorganizată marina militară şi s-au constituit primele escadrile de aviaţie. Efortul comun româno-francez în reorganizarea armatei a fost surprins cel mai inspirat de Argetoianu în „Memoriile” sale: „Francezii ne-au arătat drumul, dar noi l-am parcurs singuri”.