Bătălia de la Mărăşeşti (6 august - 3 septembrie) a fost cea mai importantă operațiune militară desfășurată de Armata Română în timpul Primului Război Mondial. A fost o operațiune complexă, de apărare și menținere a liniei frontului punctată cu numeroase riposte ofensive din partea românilor, în condițiile în care armata rusă era în plină disoluție datorită mişcărilor revoluţionare.

 

În inima românilor, această bătălie are un loc special, datorită eroismului de care au dat dovadă ostașii români, a faptelor de arme ale sublocotenentului Ecaterina Teodoroiu, căpitanului Grigore Ignat, generalului Eremia Grigorescu, dar mai ales datorită legendarei expresii „Pe aici nu se trece!” – rostită încă din 1916 de către Eremia Grigorescu şi reluată în august 1917 cu o şi mai mare îndârjire.

Succesul ofensivei româneşti de la Mărăşti a înfuriat comandamentele imperiale german şi austriac. Pe 28 iulie, Înaltul Comandament Austro-Ungar (AOK) a cerut celui german intervenţia Armatei a IX-a germană. Şeful de stat major al Înaltului Comandament German (OHL), generalul Erich Ludendorff, i-a ordonat generalului August von Mackensen să amâne atacul la est, dincolo de Siret, şi să înainteze spre nord, pe partea de vest a râului. Aici, frontul întins pe 40 de km era apărat de Armata IV rusă, prea puţin determinată să lupte. Planul era ca Mackensen să atace apoi flancul stâng al Armatei a II-a condusă de generalul Averescu, în acelaşi timp, la nord, grupul de forţe comandat de generalul Gerok avea să atace flancul drept al Armatei a II-a, în valea Oituzului. După distrugerea forţelor româneşti, urma să fie deschis un cap de pod peste Siret în vecinătatea liniei Mărăşeşti-Tecuci. Atacul Armatei a IX-a germane a fost fixat pe 6 august, iar cel al grupului Gerok pe 8 august. Primul atac a deschis bătălia de la Mărăşeşti, al doilea pe cea de la Oituz.

 

Dezacorduri între comandamente

Planul Înaltului Comandament German este întâmpinat cu rezerve serioase de statul major al lui Mackensen de la Bucureşti. Planificarea germană a denumit operațiunea "Bătălia de străpungere de pe Putna și Șușița". OKM (Oberkommando Mackensen) aprecia că cea mai eficientă lovitură era la est, peste Siret. Mai mult, părerea unanimă era că nu se va putea obţine un succes de anvergură în lipsa unei operaţiuni puternice de susţinere din partea grupului Gerok, iar aici existau îndoieli serioase. Pe de altă parte, o altă schimbare a planurilor avea să determine o întârziere inacceptabilă, Armata a IX-a se repoziţiona deja pentru atacul nordic. Prin urmare, singura modificare a planurilor iniţiale era de a se pune accentul pe o viitoare trecere a Siretului. Ofensiva se va desfăşura în două etape: prima, o înaintare spre nord până la aliniamentul Panciu-Mărăşeşti-Băltăreţu, după care forţa de pătrundere urma să se împartă. Patru divizii aveau să continue ofensiva în nord şi nord-vest împotriva Armatei a II-a române, alte cinci divizii germane urmau să stabilească un cap de pod dincolo de Siret. Pe data de 6 august pregătirile nu erau încheiate, germanii nu reuşiseră să aducă toate unităţile pe linia atacului: Corpul XVIII german abia sosise la Focşani, iar Corpul Alpin bavarez era pe drum. Atacul iniţial avea să fie purtat de Corpul I Rezervă format din patru divizii, comandat de generalul Kurt von Morgen. Oponenţii urmau să fie soldaţii ruşi din Corpul VII, care era deja programat să fie transferat în Bucovina şi urma să fie înlocuit cu batalioane din Armata I-a română. Partea germană nu a anticipat aceste mişcări de trupe şi se aştepta să găsească doar „trupe ruseşti indisciplinate, epuizate de luptă, care nu vor rezista.” Nici comandamentul ruso-român nu a anticipat atacul decât pe 5 august când avioane româneşti de recunoaştere au survolat Focşaniul şi au detectat ample mişcări de trupe.

 

Primul atac (6-8 august)

Germanii au plasat în dreptul localității Mărășești o forță de lovire de 12 divizii cu peste 1.100 tunuri - una dintre cele mai mari densități artileristice din întreg războiul.

În data de 6 august la ora 4.30 generalul Kurt von Morgen a declanşat Bătălia de la Mărăşeşti cu un baraj de artilerie de trei ore, în care a folosit inclusiv obuze cu gaz asfixiant. Atacul s-a concentrat pe un sector de zece kilometri al frontului, între Siret şi calea ferată Focşani-Mărăşeşti, apărat de Divizia 34 Infanterie rusă. Inferiori din punct de vedere numeric şi al armamentului, majoritatea ruşilor s-au retras imediat trei kilometri. Conform rapoartelor germane, în timp ce unii „au fugit în dezordine” ascunzându-se în zonele împădurite sau au trecut Siretul, alţii „au opus o rezistenţă dârză, hotărâtă.” Artileria română de malul Siretului, printr-un tir susţinut şi precis, a limitat înaintarea germană, suficient pentru a fi distruse toate podurile peste râu. Informaţiile privind retragerea ruşilor au alertat comandamentul român care a dispus ca unităţile Diviziei 5 Infanterie aflate pe malul Siretului să ocupe dispozitivul părăsit de ruşi. Pentru a ajunge pe front, soldaţii români au trebuit să-şi croiască drum prin marea de soldaţi ruşi în retragere şi pe care „nici baionetele poliţiei nu-l puteau menţine în ordine.”

Începând din 7 august generalul Morgen a limitat atacurile doar dimineaţa şi seara, pentru a proteja trupele de căldura ucigătoare. Luna august a anului 1917 a fost toridă, în perioada atacului temperaturile au sărit de 44 de grade C, canicula a durat zile în şir. „Căldură insuportabilă şi o sete care nu putea fi potolită”, nota un ofiţer german. Românii, obişnuiţi cu clima, îşi aruncau tunicile şi stăteau dezbrăcaţi în soarele arzător.

Comanda operativă a trupelor româno-ruse (din 15.000 de soldaţi ai D 34 ruse au rămas pe front doar 3.500 soldaţi) a fost încredinţată generalului Eremia Grigorescu, comandantul Corpului VI român. În două zile de atacuri cumplite, românii au rezistat cu preţul pierderii a peste 2.200 de soldaţi ucişi. Eşecul Corpului I Rezervă german de a-şi atinge obiectivele au modificat planul de luptă pe 8 august, atacurile fiind reluate doar pe direcţia căii ferate Focşani-Mărăşeşti. Diviziile 5 şi 9 Infanterie române precum şi ruşii sosiţi în ajutor (Divizia 71 Infanterie) au primit ordin să reziste cu orice preţ. Ele au luptat cu îndârjire, sprijiniţi de artileria română de pe Siret, ale cărei bombardamente un locotenent germane le-a descris drept „înfiorătoare” şi care au provocat pierderi grele nemţilor. La 3,5 km sud de Mărăşeşti atacul a fost oprit, iar spre vest Divizia 13 Infanterie rusă a stopat încercările inamiculuid e a traversa râurile Putna și Șușița. Pierderile germanilor şi aliaţilor austro-ungari au fost mari, iar străpungerea nu a fost realizată, prin urmare comandaţii de front au cerut OKM să oprească ofensiva pentru o regrupare şi forţarea Siretului la Nămoloasa. Ludendorff a respins categoric această variantă şi a ordonant continuarea ofensivei.

Explicaţii foto: 

1. Generalul Eremia Grigorescu (stânga) şi generalul Henri Berthelot
2. Generalul August von Mackensen
3. Planul ofensivei de la Mărăşeşti
4. Generalul Kurt von Morgen
5. Mitraliori români în poziţie de tragere pe front
6. Prizonieri ruşi în zona Focşani

(Va urma)