Pe DN76, în localitatea Hidişelu de Sus, K.I., de 20 de ani, din Oşorhei, în timp ce conducea, duminică, un autoturism înmatriculat în Bihor, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei. Autoturismul s-a răsturnat în şanţul din partea dreaptă a direcţiei sale de mers. În urma evenimentului rutier, atât conducătorul auto, cât şi pasagera sa, M.F., de 20 de ani, au suferit leziuni uşoare, fiind internaţi în spital pentru investigaţii şi supraveghere de specialitate.