Administraţia Domeniului Public (ADP) a definitivat Proiectul Regulamentului de Organizare şi Funcţionare, precum şi propunerea listei de tarife pentru Aquaparkul Oradea, care vor fi supuse spre aprobarea Consiliului Local Oradea. Preţul biletelor începe de la 25 de lei. Orădenii interesaţi pot consulta cele două proiecte la sediul ADP şi pot trimite sugestii sau propuneri până la data de 23 mai.

 

Potrivit listei de tarife propuse de ADP pentru Aquaparkul „Nymphaea” Oradea, vor exista mai multe tipuri de bilete. Astfel, un bilet pentru adulţi, pentru un interval de 2 ore, va fi 25 de lei, în timp ce pentru intervalul orar 10.00 – 22.00, un adult va avea de achitat 50 de lei, iar între orele 17.00 – 22.00 - 30 de lei. Un bilet pentru elevi sau pensionari se va ridica la 20 de lei pentru 2 ore, 40 de lei, între orele 10.00 – 22.00, și 25 de lei între orele 17.00 - 22.00. Copiii între 3 și 14 ani ar putea intra la Aquaparc în schimbul sumei de 12 lei pentru 2 ore, respectiv 25 de lei, pentru orele 10.00 – 22.00, și 15 lei, pentru intervalul orar 17.00 - 22.00. Copiii sub 3 ani vor avea acces gratuit, în orice interval orar al zilei. Tarife mai puţin piperate sunt propuse pentru cei care vor să meargă la înot în bazinele Aquaparkului „Nymphaea”, între orele 06.00 – 09.00. Astfel, pentru înot, un bilet de adulţi este 10 lei, pentru un elev sau pensionar - 8 lei, pentru copii între 3 şi 14 ani – 5 lei, iar copiii sub trei ani vor putea face înot gratuit. ADP Oradea a inclus în lista de tarife și bilete familiale de două tipuri. O familie formată din doi adulţi şi doi copii, sub 14 ani, ar putea intra la Aquaparc achitând 125 lei, pentru intervalul orar 10.00 – 22.00, iar o familie formată dintr-un adult şi doi copii, sub 14 ani, ar trebui să plătească 85 de lei, pentru acelaşi interval orar. De asemenea, un grup format din minimum 15 persoane, care se programează din timp, ar putea beneficia de o reducere de 10% pentru fiecare persoană din grup. ADP vine şi cu propuneri de abonamente pentru Aquaparkul orădean, pentru toate categoriile: adulţi, elevi, pensionari şi copii. Un abonament cu 10 intrări pentru adulţi se ridică la suma de 450 de lei, pentru intervalul orar 10.00 – 22.00, şi 90 de lei, între orele 06.00 – 09.00, la înot, elevii şi pensionarii vor avea de achitat, pentru 10 intrări, între orele 10.00 – 22.00, 360 lei, iar la înot, 72 de lei, în timp ce copiii între 3 şi 14 ani vor beneficia de cele „mai ieftine” abonamente, şi anume 225 lei, între orele 10.00 – 22.00, şi 45 lei, pentru înot. Clienții vor primi niște brățări de tip ceas, iar depășirea perioadei de 2 ore, spre exemplu, va fi taxată cu 20 de bani/minut, costuri suplimentare care se vor achita la casierie, la plecare. De menţionat că preţurile biletelor de intrare nu conţin şi alte facilităţi din aquapark. Tot în acest proiect sunt incluse și propunerile de tarife pentru zonele de SPA, wellness, tratamente acvatice și celelalte servicii de la Aquapark „Nymphaea” Oradea.

Proiectul Regulamentului de Organizare şi Funcţionare împreună cu propunerea Listei de tarife pentru Aquaparkul Oradea pot fi consultate la sediul Administraţiei Domeniului Public, Piaţa Emanuil Gojdu nr. 21, Oradea, Biroul Informaţii-secretariat, tel: 0259/479148, de luni până vineri între orele 07.30-15.30, şi pe site-ul www.adporadea.ro.

Proiectele se pot obţine în copie, pe bază de cerere depusă la sediul Administraţiei Domeniului Public, Biroul Informaţii-Secretariat. Până la data de 23 mai a.c., se pot trimite în scris propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare privind proiectul Regulamentului de Organizare şi Funcţionare împreună cu propunerea Listei de tarife pentru Aquaparkul Oradea supuse dezbaterii publice la adresa de mail secretariat@adporadea.ro şi fax: 0259/440438.