Fotoreportaj. După 25 de ani, Sziget se ghidează după aceleaşi principii
Sunt unul dintre cei peste 2.000 de oameni din 40 de ţări acreditați să transmită informaţii de la al 25-lea festival Sziget, care a început în 9 august. După aventura de anul trecut, când nu am mai ajuns la festival, anul acesta am decis să mă bucur de tot, de teatru, de circ, de instalaţiile de pe insulă, de workshopuri şi, bineînţeles, de muzică.
După performanţa de anul trecut, când peste jumătate de milion de oameni au fost pe celebra insulă din Budapesta, organizatorii şi-au propus să repete succesul, dar să nu o depăşească, pentru a nu supraaglomera, obiectiv aproape atins, anul acesta fiind prezenţi cu 10-15% mai puţini oameni.
Festivalul a început cu un show la înălţime, la propriu, Pink deschizând seria concertelor cu un spectacol în care a zburat deasupra scenei şi a fanilor, spre extazul tuturor. De altfel, în prima şi a patra zi, când a concertat Macklemore & Ryan Lewis, toate biletele au fost vândute, insula fiind „Sold Out”.
Pe lângă scenă principală Dan Panaitescu, unde au cântat şi The Chainsmokers, Kasabian, Hurts, Major Lazer sau Tom Odell printre alţii, la Sziget mai sunt alte 6 scene şi alte câteva corturi şi locuri special amenajate unde se ţin concerte, petreceri sau spectacole. Scopul organizatorilor a fost sa promoveze spectacole de teatru sau dans contemporan care încep să-şi piardă din public, în speranţa că, dacă le plac, vor merge la astfel de spectacole şi când se întorc acasă. Scena pentru teatru şi dans Fidelio a găzduit zilnic spectacole diferite, iar circul avea 9 reprezentaţii, care s-au repetat în fiecare zi, începând cu ora 14.00, ultimul spectacol fiind programat de la ora 00.00. Cortul de circ a fost mai mare anul acesta, având capacitatea de 1.100 de locuri, dar care s-au dovedit, totuşi, insuficiente.
Un spectacol interesant conceput pentru Sziget a fost realizat de două trupe din două ţări diferite, Collectif Arbuste, din Franţa, şi Jockey Strada, din Spania, care au îmbinat muzica electronică live cu acrobaţiile aeriene suspendate pe fire, oferind un spectacol vizual colorat în fiecare seară în apropierea scenei mari înainte de actul final.
Instalaţiile de artă erau peste tot pe insulă, multe dintre acestea putând fi folosite pe post de spaţii de relaxare, dar la Sziget a fost şi o zonă dedicată artei, unde vizitatorii puteau să-şi confecţioneze diferite obiecte la workshop-urile de acolo. Şi la cortul Cartboardia puteau să se relaxeze gratuit, confecţionând obiecte din cartoane, urmând să fie şi o paradă a cartoanelor.
Pentru a 14-a oară la Sziget, Luminarium, un cort gonflabil de 800 mp, vă invită să îi exploraţi tunelurile, unde lumina de afară realizează picturi colorate pe pereţii acestuia. De la inaugurare, mai mult de 8 milioane de vizitatori s-au bucurat de acest labirint unic.
Zona de caravană ambulantă a fost, de asemenea, foarte căutată, aici putând fi urmărite jocuri clasice de circ, pe lângă spectacolele de marionete, de magie sau muzicale, iar vizitatorii puteau chiar să jongleze şi să-şi testeze dexteritatea cu diverse obiecte. Szigetul a oferit foarte multe moduri de petrecere a timpului liber înainte de concertele de seară, fie că vorbim de zona de sport, cortul de jocuri de societate, cinema, conferinţe TEDx sau petrecerile tematice de la scena mare, unde se ofereau steaguri, mingi, pompoane sau praf colorat în funcţie de zi.
Animale metalice, cărucioare muzicale, buburuze electrice sau personaje costumate au întregit atmosfera de festival de poveste unde oamenii vin pentru muzică şi primesc mult mai mult.
O noutate în ultimii doi ani a fost cortul fără frontiere, unde vizitatorii sunt provocaţi să se gândească la fenomenul migraţiei prin expoziţii sau jocuri. Aici era şi un workshop de imprimat pe genţi ce erau oferite gratuit.
„Organizatorii festivalului Sziget ne-au invitat în ultimii doi ani, deoarece doresc să aibă o zonă dedicată problemei migraţiei. Pentru noi este un proiect special, deoarece nu venim la astfel de evenimente. Lucrăm cu Muzeul de Etnografie din Budapesta, pentru a crea acest spaţiu cu expoziţii despre rromi şi despre migraţie în Ungaria şi Europa din 2010”, a declarat Mikael Petitjean, liderul de project de la Muzeul Naţional a Istoriei Migraţiei din Franţa. Kemecsi Lajos, directorul general al muzeului din Budapesta, a declarat: „Sunt convins că un muzeu modern poate ajuta să înţeleagă şi uneori şi să rezolve problemele moderne cu care se confruntă societatea.”
Festivalul are mai multe facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi, acestea putând să vadă spectacolele de la scena principală dintr-un spaţiu amenajat special, dar, de asemenea, au avut parte şi de o zonă dedicată lor, unde li se oferea consiliere şi suport.
Am văzut multe familii cu copii mici anul acesta la festival şi poate la prima vedere pare puţin neobişnuit să-ţi duci copilul în haosul de acolo, dar Festivalul îi primeşte pe toţi cu drag, iar părinţii nu par genul care să se ferească de subiecte ca sexualitatea sau drogurile, când va veni momentul să vorbească cu ei.
Gladiatori sau majorete, animale fantastice sau super-eroi care îşi fac pelerine din steaguri toţi sunt prieteni, toţi se bucură de muzică și petreceri. Este greu să nu zâmbeşti pe insula libertaţii când vezi baieţi îmbrăcați în majorete care se joacă cu nişte călugăriţe, sigur le v ei povesti şi prietenilor cum s-au îmbrăcat cei de la Sziget. La festival toata lumea este acceptată oricât de excentrică ar fi costumaţia. Aici e locul unde poţi să te dezlănţui fără nici o inhibiţie, toată lumea e acceptată aşa cum este. Pentru o săptămână aceasta poate fi evadarea ta din viaţa cotidiană, fie ea monotonă sau dinamică, poți fi artist sau corporatist, aici nu contează, poţi sta doar să te relaxezi sau să te zbengui pe insulă în costumaţii extravagante.
Festivalul nu duce lipsă de diversitate nici în privinţa mâncării, de la cea asiatică la cea europeană am văzut de toate: mâncare chinezească, tailandeză, gulaş de oaie sau diverse feluri de paste, nu au lipsit nici chiar tradiţionalii noştri mici şi cârnaţi la grătar reunite general sub numele de mâncare transilvăneană.
După 25 de ani principiile ce stau la baza festivalului au rămas neschimbate, organizatorii încercând să promoveze iubirea şi toleranţa în ceea ce numesc ei cel mai internaţional festival din Europa, atât din punct de vedere al artiştilor, cât şi al publicului. Iar aceste principii au un rol important în alegerea artiştilor sau a posibilelor colaborări viitoare. Anul acesta a fost prezent public din peste 100 de ţări, dintre care cei mai numeroşi au fost olandezii, urmaţi de britanici, francezi, italieni şi germani, naţionalităţi care sunt reprezentate anual de un public numeros. Surpriza a venit din Australia, de unde peste 1000 de cetăţeni au venit la festivalul de pe Dunăre, care este cea mai mare atracţie turistică din Ungaria, mai mult de jumătate dintre participanţi fiind turişti care de obicei cumpără abonament pe mai multe zile, iar localnicii cumpără în general bilete pentru o zi.
Anul acesta Sziget s-a bucurat de vizitatorul cu numărul 8 milioane, tânăra din Transilvania a fost întampinată de Károly Gerendai, fondatorul festivalului, la casa de bilete şi a primit un “forever pass” cu care poate participa oricând doreşte la Sziget. În ritmul actual, în doi ani putem sa ne aşteptăm la un nou “forever pass” pentru participantul cu numarul 9 milioane. La număratoarea finală 452.000 de oameni au răspuns anul acesta provocării de a fi altfel timp de o săptămână. Deşi s-a terminat doar pe 15 august, adică abia de câteva zile organizatorii au fixat datele pentru anul viitor şi vă aşteaptă între 8-15 august 2018 la ediţia cu numarul 26. Până atunci puteţi vota artiştii pe care doriţi să îi vedeţi în festival.
Pentru final am păstrat partea cea mai dulce, cea care m-a impresionat cel mai mult la Sziget, şi anume spectacolele de teatru şi circ. Da, Pink a făcut un super spectacol, iar Macklemore i-a convins pe toţi să sară şi să facă atmosferă pe tot parcursul concertului, dar surpriza a fost să descopăr spectacole foarte bune, aici unde toata lumea merge pentru muzică. Mr. Banana, adică Pierrick St-Pierre, un artist canadian, a interacţionat cu publicul de fiecare dată, provocându-i să facă parte din spectacol. Black and Blue Brothers, un cvintet de origine africană, au amuzat în fiecare seară publicul de orice vârstă, făcând acrobaţii, jonglerii şi numere de echilibristică pe scena din faţa circului. Spectacolul cel mai căutat de la circ a fost oferit de canadienii de la Machine de Cirque ce umpleau până la refuz cortul în fiecare seară cu un spectacol poetic şi amuzant o producţie concepută de membrii echipei la cel mai înalt nivel.
Limbo, o producţie australiană a unei trupe internaţionale, premiată peste tot în lume, se descrie ca o îmbinare între cabaret şi circ, o petrecere între Rai şi Iad, ce exploatează multiplele talente ale membrilor săi: jongleriile, acrobaţiile, contorsionismul, înghiţitul săbiilor, scuipatul focului şi muzica se îmbinau într-un show memorabil ce umplea până la refuz cortul Magic Mirror în fiecare noapte.
Insula Óbuda, pe care se ţine anual festivalul, e intitulată pe bună dreptate Insula Libertăţii, dacă în Ungaria există o legislaţie în vigoare care interzice fotografiatul oamenilor pe stradă, aici, pe insulă, se pare că nimeni nu ţine cont de această lege, toată lumea vrea doar să se distreze.
Sziget e un eveniment special, care urmăreşte o altă direcţie comparativ cu alte festivaluri. Organizatorii nu se gândesc doar la marketing şi încasări, nu urmăresc doar să aducă nume mari pe scenă, ci vor să dea posibilitatea vizitatorilor să se piardă pe insulă să descopere locuri noi şi interesante.
Sziget e mai mult decât un festival, e un mod de a-ţi petrece vara alături de noii tăi prieteni, pe care îi vei cunoaşte acolo!
Despre Sziget Început în 1993 ca un festival studențesc, Sziget Festival a evoluat de la an la an și a devenit ceea ce este astăzi: unul dintre cele mai importante evenimente multiculturale din Europa, în 2011 și 2014 fiind câștigătorul titlului Best Major European Festival din cadrul European Festival Awards. Sziget Festival se desfășoară la Budapesta în fiecare an, în prima jumătate a lunii august. Locul de desfășurare a festivalului se deduce chiar din denumirea acestuia, cuvântul "sziget" însemnând "insulă" în limba maghiară. Insula Óbuda, Insula Libertății, situată pe Dunăre în capitala Ungariei, care în fiecare an se transformă timp de o săptămână într-un oraș cosmopolit iubitor de muzică și... nu numai. |
Comentarii
Nu există nici un comentariu.