Numită şi pojarniţă, sunătoarea (Hypericum perforatum) este o plantă medicinală cunoscută de toată lumea.

 În general, se prepară sub formă de infuzie şi se utilizează pentru efectul ei antiinflamator hepatic şi intestinal, dar şi pentru combaterea altor boli evolutive precum gastrită hiperacidă, ulcer gastric, colite, colecistite, hepatite cronice evolutive, hepatite acute, dischinezii biliare. Este recomandată în boli digestive, în special în cazul afecţiunilor stomacale şi hepato-biliare. Totuşi, fitoterapia conferă acestei plante multe alte proprietăţi benefice pentru sănătate. Sunătoarea mai este recomandată şi în caz de inflamaţii ale căilor bronşice, hemoroizi, tulburări de menopauză, gută, gingivite, arsuri etc. În acelaşi timp, remediile din sunătoare elimină contracţiile involuntare ale muşchilor viscerali, înlătură depresiile simptomatice şi reactive, depresiile nevrotice şi distonia vegetativă. Infuzia de sunătoare se prepară din 1 linguriţă plantă uscată şi bine mărunţită, peste care se toarnă 200 ml apă clocotită. Se lasă să infuzeze, acoperit, timp de 15-20 de minute, se strecoară şi se beau 2-3 căni pe zi, având efecte coleretice (fluidifică bila, ajutînd la eliminarea ei), antiseptice şi decongestive. Infuzia concentrată se prepară la fel, numai că se pun 2 linguriţe de plantă la aceeaşi cantitate de apă. Din aceasta se bea câte o lingură după fiecare masă. Maceratul de sunătoare se face din 20 g plantă uscată, care se pune să macereze în 200 ml alcool de 60E, timp de 12 ore. Apoi, se adaugă 200 ml ulei de floarea soarelui, se încălzeşte pe baia de apă timp de 3 ore, amestecînd din când în când. Se lasă la macerat încă 2-3 zile, se strecoară printr-o pânză, prin presare, iar după sedimentare timp de 24 de ore se filtrează şi se trage în sticluţe brune. Se păstrează la loc răcoros şi întuneric şi se consumă câte o lingură după mese.