CSM Oradea - Steaua 4-7 şi 6-8 CSM: Boros, Creţu Dorin (portari), Şarba, Baidoc, Bogdan (1+4), Creţu Andrei, Geambaşu, Boruzs, Furj, Ridzyk (0+1), Georgescu (1+0), Mălai, Dunca (2+1) Antrenor: Cornel Gordan Steaua: Drăguşin (portar), Grădinaru, Matei (1+2), Balteş, Rădoi (2+1), Georgescu P., Tuinea (0+1), Cristescu (3+0), Amarie, Georgescu G. (1+4), Ban, Chiban, Bursescu. Antrenori: Eugen Georgescu şi Gelu Lisac Au arbitrat: Mihai Simion (Bucureşti) şi Radu Nechita (Cluj) Scorul pe reprize 1-1, 0-3, 2-3, 1-0, respectiv 2-2, 1-3, 2-1, 1-2. Superiorităţi numerice 13/12. Concretizate 3/7 Cele două partide ale poloiştilor orădeni cu Steaua, un veritabil derby pentru locul secund al clasamentului, au fost la discreţia "roş-albaştrilor", care au dovedit faptul că sunt o echipă deosebit de valoroasă, poate singura formaţie capabilă să pună probleme Rapidului în lupta pentru titlu. Gazdele sperau într-o comportare bună şi adjudecarea punctelor necesare pentru ocuparea locului doi al clasamentului, însă, "militarii" le-au ţinut o veritabilă instrucţie, demonstrându-şi clar superioritatea. În primul joc, orădenii au fost încurajaţi frenetic de aproximativ 300 de spectatori, tonul fiind dat de o parte a galeriei "rebelilor orădeni". Golul lui Dunca, din debutul primului sfert, s-a dovedit a fi prea puţin însă, oaspeţii răspunzând cu şase reuşite consecutive şi pecetluind soarta partidei. Cu toate că au început bine meciul de duminică, având un avantaj de 2-0, poloiştii antrenaţi de Cornel Gordan au continuat jocul slab, ineficient în atac, fiind egalaţi şi nevoiţi să alerge în permanenţă după rezultat. Pe final, gazdele au avut şansa egalării, însă, steliştii, mult mai lucizi în monetele cheie, au înscris din acţiune, obţinând o nouă victorie. Diferenţa a fost făcută în special de eficacitatea mai bună a steliştilor în situaţiile de om în plus şi de forma excelentă a portarului Drăguşin, pus la încercare de orădeni îndeosebi cu aruncări de la distanţă, parate cu multă siguranţă de acesta. Rezultatele complete ale etapei: Dinamo - Rapid 11-6 şi 6-4; Sportul - Poli Cluj 10-8 şi 8-9; Astra Arad - Voinţa Cluj 3-4 şi 4-7. Ieri, de la ora 10.00, la bazinul acoperit s-a disputat restanţele dintre CSM şi Sportul Studenţesc câştigate de orădeni cu 15-7 şi 21-3.