ANAF: Precizări privind penalitatea de nedeclarare
Penalitatea de nedeclarare este o obligație fiscală accesorie reprezentând sancțiunea pentru nedeclararea sau subdeclararea, în declarațiile de impunere, a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reaminteşte că prevederile legale în vigoare fac diferențierea între contribuabilii care au un comportament corect, de bună-credinţă (cei care declară corect sumele datorate) şi contribuabilii care acţionează cu rea-credinţă (cei care îşi diminuează obligaţiile fiscale depunând declaraţii incorecte sau cei care nu declară obligaţiile fiscale, deşi aveau această obligaţie). Potrivit legii, pentru obligațiile fiscale principale nedeclarate sau declarate incorect de contribuabil/plătitor și stabilite de organul de inspecție fiscală prin decizii de impunere, contribuabilul/plătitorul datorează o penalitate de nedeclarare de 0,08% pe fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare scadenței și până la data stingerii sumei datorate inclusiv. În ceea ce privește procedura de aplicare, aceasta este aprobată prin intermediul Ordinului ANAF nr. 3.834/2015, document potrivit căruia penalitatea de nedeclarare nu poate fi aplicată decât sumelor ce depășesc 50 de lei. Penalitatea de nedeclarare se poate majora cu 100% în cazul în care obligaţiile fiscale principale au rezultat ca urmare a săvârşirii unor fapte de evaziune fiscală, constatate de organele judiciare. În ceea ce priveşte comunicarea actelor administrative fiscale prin care se instituie dobânzi şi penalităţi de întârziere, Fiscul notifică periodic, prin intermediul unor decizii, contribuabilii care au restanţe la bugetul de stat şi care datorează astfel accesorii.
Codul de procedură fiscală prevede că penalitatea de nedeclarare poate fi redusă, la cererea contribuabilului/plătitorului, cu 75%, dacă obligaţiile fiscale principale stabilite prin decizie: se sting prin plată sau compensare; sunt eşalonate la plată, în condiţiile legii. În acest caz, reducerea se acordă la finalizarea eşalonării la plată. De precizat că aplicarea penalităţii de nedeclarare nu înlătură obligaţia de plată a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere. Potrivit normelor în vigoare, penalitatea de nedeclarare se stabilește de către Fiscul competent în administrarea obligațiilor fiscale ale contribuabilului, respectiv plătitorului și se comunică prin intermediul formularului publicat în Monitorul Oficial, respectiv decizia referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare. În ceea ce privește termenul de plată al penalităților de nedeclarare calculate de către Fisc, acesta se stabilește în funcție de data comunicării deciziei, astfel: dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună - termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare, inclusiv; dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună - termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare, inclusiv.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.