Finanţări prin Fondul pentru mediu
Instituţia Prefectului a găzduit un seminar privind oportunităţile de finanţare a proiectelor derulate prin intermediul Fondului pentru Mediu, la care au participat reprezentanţi ai serviciilor deconcentrate, ai unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi ai organizaţiilor nonguvernamentale care au ca obiect de activitate protejarea mediului.
Cu această ocazie au fost prezentate categoriile de proiecte existente în Fondul pentru mediu, criteriile de eligibilitate, sumele care pot fi alocate, situaţia încasărilor şi proiectele aflate în derulare. Informaţiile utile au fost oferite de Gheorghe Papuc, director în cadrul Administraţiei Fondului pentru Mediu. Fondul pentru mediu este un instrument economico-financiar destinat susţinerii şi realizării proiectelor pentru protecţia mediului. Categoriile de proiecte eligibile pentru finanţare se stabilesc prin planul anual de lucru şi vizează îmbunătăţirea performanţei de mediu privind prevenirea poluării, reducerea impactului asupra atmosferei, apei şi solului, reducerea nivelurilor de zgomot, utilizarea de tehnologii curate, gestionarea deşeurilor, inclusiv a deşeurilor periculoase, protecţia resurselor de apă, staţiile de tratare şi staţiile de epurare pentru comunităţi locale, gospodărirea integrată a zonei costiere, conservarea biodiversităţii, administrarea ariilor naturale protejate, educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului, creşterea producţiei de energie din surse regenerabile, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, reconstrucţia ecologică şi gospodărirea durabilă a pădurilor, împădurirea terenurilor degradate situate în zonele deficitare în păduri, stabilite în condiţiile legii, închiderea iazurilor de decantare din sectorul minier, lucrări destinate prevenirii, înlăturării şi/sau diminuării efectelor produse de fenomenele meteorologice periculoase la lucrările de gospodărire a apelor aferente obiectivelor din domeniul public al statului. Până la aprobarea unui proiect, trebuie urmate şase etape ale sesiunii de finanţare. Astfel, în prima etapă, trebuie publicat pe site-ul AFM a Ghidului de finanţare, iar solicitanţii îşi depun cererile de finanţare. Etapa a doua constă în analiza, evaluarea şi selecţia proiectelor, pe baza criteriilor de eligibilitate, iar a treia etapă presupune avizarea proiectelor de către Comitetul Director al AFM. În etapa următoare, proiectele trebuie aprobate, după care urmează informarea sau notificarea Consiliului Concurenţei asupra finanţării şi negocierea, semnarea contractelor şi acordarea finanţării, care poate fi rambursabilă, nerambursabilă sau mixtă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.