Încă de sâmbătă seara, absolvenţii claselor a VIII-a care au participat la testarea naţionale au trăit emoţii greu de exprimat în aşteptarea rezultatelor de la probele examenului. Pentru unii veştile au fost bune, în timp ce pentru alţii rezultatele au transformat speranţa reuşitei în tristeţe şi multe lacrimi. Rezultatele obţinute de elevii bihoreni care au susţinut Testele Naţionale au fost afişate în unele centre de examen încă de sâmbătă seara. Ieri, cei care s-au dovedit nedreptăţiţi au putut depune contestaţii între orele 16.00 - 20.00. Un candidat este considerat „reuşit" dacă obţine cel puţin nota cinci la fiecare dintre disciplinele la care a susţinut examen. Media generală se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, din notele obţinute la cele tei probe (respectiv patru, pentru candidaţii care susţin şi test scris la limba şi literatura maternă). Elevii care nu au fost prezenţi la cel puţin una dintre probele Testelor Naţionale sunt consideraţi neprezentaţi. Rezultatele contestaţiilor se vor comunica joi, 29 iunie, până la orele 16.00, prin afişare la avizierele celor 1.043 centre de testare din ţară. Cu toate că la unele şcoli rezultatele s-au afişat încă de sâmbătă, până la închiderea ediţiei, nu am reuţit să aflăm procentul de promovabilitate în judeţul nostru, pentru că la nivelul ISJ nu s-a reusiţ centralizarea datelor de la şcoli. Rezultatele oficiale la Testarea Naţională şi ierarhia pe judeţe se vor afişa doar pe siteul http://admitere.edu.ro, începând cu data de 30 iunie.