Deşi se află într-o perioadă de "recuperare" după recentele plecări din partid, Acţiunea Populară Bihor şi-a lansat oficial candidatul la funcţia de primar al municipiului Oradea. Acesta este medicul primar Petru Crişan, membru al AP de numai câteva săptămâni. Petru Crişan a mai candidat pentru aceeaşi funcţie în alegerile din `92, din partea PNL-Aripa Tânără, obţinând locul trei, la egalitate cu candidatul PUNR. În perioada `92-`96, a fost membru în Consiliul Local Oradea, după care a ieşit din viaţa politică.