Alessandro Altobelli, invitat la Oradea!
Invitaţi de marcă sunt anunţaţi la turneul amical de fotbal pe care clubul Dinamo Oradea îl va organiza la sfârşitul acestei luni. La competiţia programată în zilele de 30 şi 31 mai şi-au anunţat prezenţa Alessandro Altobelli (52 ani), campion mondial cu Italia în 1982, şi Luigi Maifredi (60 ani), fost antrenor la Juventus Torino, Brescia, Bologna, Genoa, Venezia, în prezent moderator la televiziunea italiană RAI.
Competiţia se va desfăşura pe două categorii de vârstă, 1989 şi 1993. "Vor participa câte patru echipe, sigură fiind prezenţa lui Dinamo Oradea şi FC Bihor, cărora li s-ar putea adăuga UTA, Atletico, LPS Bihorul Oradea sau Kickers Chişineu-Criş. Se va juca în sistemul fiecare cu fiecare, pe terenul din Borş, dar există posibilitatea ca meciul cel mai important să aibă loc pe Stadionul Municipal", a explicat antrenorul Ştefan Zima, organizatorul întrecerii. Zima a dezvăluit şi motivul prezenţei oaspeţilor din Peninsulă. "Maifredi activează ca antrenor la Centrul de Copii şi Juniori de la Juventus, iar Altobelli este căutător de talente pentru acelaşi club. Va mai veni şi un scouter de la Chievo Verona. Vor asista la meciuri, iar cei mai promiţători jucători vor fi invitaţi să se pregătească în Italia. Legătura cu ei a fost făcută prin intermediul unuia dintre sponsorii noştri", a precizat reprezentantul clubului Dinamo Oradea.
În cariera de jucător, Altobelli a evoluat la Latina (Serie C), Brescia (Serie B), Internazionale Milano (11 sezoane) şi Juventus Torino (un sezon). A disputat 61 de meciuri în naţionala de seniori a Italiei, marcând 25 de goluri, fiind depăşit doar de Riva (35), Meazza (33), Piola (30), Roberto Baggio şi Del Piero (27). În Serie A a jucat 337 partide, punctând de 132 de ori. S-a retras din activitate în iunie 1990.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.