Din cele mai vechi timpuri, în localităţile rurale, dar şi la oraşe, previziunea timpului, mai ales la început de an nou, a fost o preocupare importantă. Pentru a afla cum va fi vremea, oamenii au păstrat, de la părinţii şi bunicii lor, metode diverse, care, însă, dau de cele mai multe ori rezultate bune. Chiar şi în zilele noastre, cu toate că meteorologia modernă îşi face datoria, tradiţia calendarului (rustic) cu ceapă se practică cu rezultate foarte apropiate de previziunile specialiştilor. În noaptea de Anul Nou, îşi întocmesc calendarul cu ceapă, conform tradiţiei. Astfel, cu ajutorul acestuia, se poate prezice vremea pentru tot anul, se poate afla în ce lună vor avea loc cele mai multe precipitaţii şi chiar cum va fi recolta în anul respectiv. În Oradea, de exemplu, pe B-dul Dacia nr. 45, locuieşte Livia Barna, fost cadru didactic în comuna Girişu de Criş. Încă de prin anul 1957, i-a învăţat pe copii şi pe părinţii lor să aşeze pe un platou 12 felii de ceapă de aceleaşi dimensiuni, pe care se presară cantităţi egale de sare de bucătărie. După 12 ore, se poate citi pronosticul pentru anul în curs. În funcţie de cantitatea de apă pe care o lasă fiecare felie de ceapă, femeia poate spune aproape exact cum va fi vremea în fiecare lună a anului. Livia Barna a făcut acest lucru în fiecare an şi are o evidenţă în acest sens, pe mai mulţi ani, în care s-au putut constata potriviri, aproape, exacte, în fiecare lună. Şi la începutul acestui an, femeia a pregătit o ceapă, aşa cum face de fiecare dată, pentru a vedea cum va fi vremea în anul 2005. Astfel, se pare că noul an va fi unul cu ploi multe, iar în luna iulie sunt posibile chiar inundaţii. Nu vom avea însă parte nici de secetă şi nici de călduri toride. Totuşi, spune Livia Barna, anul se prevede a fi unul foarte bogat din punct de vedere a recoltei agricole şi fără probleme deosebite din punct de vedere meteorologic.