În prefaţa la volumul Geometrie glisantă al poetei Vilia Banţa - care a mai publicat până acum, din 1994, încă trei cărţi de poeme -, prof. univ. dr. Valeriu Filimon încearcă să ne "lămurească", precum că "Vulia B. face parte din familia celor doi mari modernişti: Stephane Mallarm? şi Ion Barbu, şi, ca şi ei, e ucenică a altor doi maeştri, ai antichităţii: Pitagora şi Euclid". Mai sunt pomeniţi - în "sfera" afinităţilor elective - Val?ry, Rimbaud şi Nichita Stănescu. Este de observat, poate, că în versurile Viliei Banţa zvâcneşte - ce-i drept cu o imprecisă moderaţie - mai mult propriu-i sânge halucinat, decât roua acidulată a... congenerilor prodigioşi de mai sus. Acestei (m)uceniţe nu-i este teamă că asimilările din marile spirite poetice îi vor sufoca propria-i respiraţie - tăiată, uneori, ce-i drept - în încercarea obsedantă şi disperată de a nu semăna cu nimeni, de a avea, indubitabil, pecetea ei de originalitate; şi, trebuie spus, că de cele mai multe ori, glasul ei liric e greu confundabil: "Singurătatea urcă pe soclu-n lumina reflectoarelor / pentru discursul suprem, pentru recursul sceptic. / Se scrie cu sânge, se-aşteaptă incinerarea ideii. / E vremea lupului alb şi-a Himalaiei fără sfârşit, / iar peste zid /păpuşa gonflabilă dansează frenetic".