La antrenamentul de ieri dimineaţă, cei prezenţi la Stadionul Municipal au avut surpriza să-l revadă pe macedoneanul Jurica Siljanoski. Însoţit de impresarul Ionel Codoban şi de directorul sportiv Constantin Bigan, mijlocaşul, care a mai jucat în returul campionatului trecut la FC Oradea, şi-a făcut apariţia la teren şi a asistat la şedinţa de pregătire. "Am venit să-mi iau hainele pe care le-am lăsat la impresarul meu şi să-mi recuperez ceva bani (n.r. 10.000 de euro) pe care clubul orădean mi-i datorează. Este puţin probabil să spun că voi juca din nou pentru FC Oradea", a spus imediat după sosire jucătorul, care, în perioada precompetiţională, s-a pregătit cu Pobeda Prilep, o grupare de primă ligă din ţara natală. Însă, în urma discuţiei avute cu antrenorul Marian Bondrea, ipoteza revenirii lui la gruparea orădeană prinde tot mai mult contur. Fotbalistul l-a asigurat pe tehnician că, în maximum două săptămâni, se va pune la punct cu pregătirea fizică, termen cu care Bondrea a fost de acord, chiar dacă a avut unele rezerve generate de faptul că nu şi-a găsit un angajament până acum, dar şi de unele informaţii potrivit cărora ar avea o viaţă extrasportivă agitată. În cele din urmă, aceste aspecte au fost lămurite, iar jucătorul, în vârstă de 30 de ani, va începe antrenamentele în această după-amiază. Un obstacol important în calea revenirii lui Siljanoski la FC Oradea îl constituie valoarea angajamentului pe care ar urma să-l aibă la divizionara B. Ţinând cont şi de faptul că echipa evoluează în eşalonul secund, conducerea orădeană nu pare dispusă să-i ofere macedoneanului un contract mai mare de 12.000 euro anual, atât cât au Bălaşa şi Gr. Tudor, cei mai bine cotaţi dintre jucătorii veniţi în această vară. Reamintim că, pentru partidele disputate în a doua parte a campionatului trecut sub tricoul "roş-albastru", Jurica a încasat aproximativ 25.000 de euro.