Vineri, 8 aprilie, şi sâmbătă, 9 aprilie, profesori din Bucureşti, Cluj, Alba Iulia, Lugoj şi Oradea au fost prezenţi la Centrul Posticum, unde au luat parte la un workshop de pedagogie şi practică pedagogică, învăţând să lucreze cu Mini Magic Flute. La workhsop a fost prezentă şi inventatoarea instrumentului muzical, Barbara Gisler Haase, profesor la Universitatea de Muzică din Viena.

 

Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Culturală Culture On, în parteneriat cu Posticum Oradea, şi a fost coordonat de solista (flaut) şi pedagogul Mihaela Anica, alături de profesoarele şi flautistele Ariadna şi Georgiana Mircescu. La workshop au participat profesori dornici să afle care sunt tehnicile de predare gândite şi scrise de Barbara Gisler Haase, pentru cel mai nou model de flaut dedicat copiilor cu vârste între 5 şi 10 ani. Şi pentru că a fost vorba despre tehnici de predare pentru elevi, şi copiii au luat parte la eveniment, exersând alături de profesorii lor.

 "De-a lungul timpului am avut ocazia să observ elevi şi profesori şi să descopăr problemele care apar. Revelaţia am avut-o de la o zi la cealaltă. Mi-am dat seama că problemele nu sunt din cauza elevului, ci din cauza flautului. Şi că aceste probleme nu pot fi rezolvate, indiferent ce metodă de predare s-ar încerca”, a spus pentru Crişana, Barbara Gisler Haase, inventatoarea Mini Magic Flute. Timp de aproape doi ani, Barbara a lucrat cu un fost elev flautist, Werner Tomasi, CEO of Wiener Floetenwerkstatt, care încă din 1986 realiza proiecte de cercetare legate de îmbunătăţirea flautului. Împreună au realizat un prototip şi au împărţit mai multe exemplare, pentru a vedea reacţia. Iar reacţia a fost pozitivă. În timpul celor doi ani efectivi de lucru, Barbara şi Werner au cercetat, au încercat diverse tehnici şi le-au probat pentru a putea aduce transformări utile. Astfel, s-au născut două modele de flaut. Primul este dedicat copiilor cu vârsta de 5 ani, la acest instrument distanţa dintre clape fiind mai mică, şi astfel adaptată nevoilor unui copil mic. Al doilea model este dedicat copiilor mai mari, de 7-8 ani şi au corpul unui flaut normal, dar prezintă şi o buclă, înaintea capului drept, buclă care ulterior, când copilul creşte, va putea fi detaşată şi înlocuită tot cu un segment drept. Barbara a dezvoltat şi tehnicile de predare pentru acest instrument, creând pentru copii caiete de exerciţii atractive, viu colorate, în care personaje vesele însoţesc copilul în explorarea notelor muzicale, stimulându-i imaginaţia şi mizând pe asocieri.

La ora actuală, workshopuri similare cu cel care a avut loc în Oradea sunt susţinute de Barbara Gisler Haase în Germania, Austria, sau în diverse ţări din Asia, ţări în care studiul de flaut începe la vârste fragede. În România, copiii nu pot urma cursuri de flaut în şcoli, nici măcar la vârsta de 7 ani, instrumentele şi metodele de predare nefiind adaptate conform necesităţilor lor.