Cea de a VI-a propunere a stagiunii 2017-2018 a Trupei Iosif Vulcan este spectacolul ,,În plină glorie”, de Peter Quilter,  în regia lui Cristian Ioan. Producţia scoate la rampă actori ai trupei „vitregiţi” de partituri de anvergură în ultimii ani, pe care publicul are ocazia de a-i admira în roluri complexe, de compoziţie sau de coloratură.

 

,,În plină glorie” este povestea celei mai proaste cântăreţe de operă din lume, Florence Foster Jenkins. Pianistă în copilărie, în urma unui accident îşi pierde capacitatea de a cânta la un instrument. Se mărită foarte tânără pentru a scăpa de un tată tiranic, se îmbolnăveşte şi îi este afectat auzul muzical. Nu îi este însă afectată iubirea pentru muzică şi încrederea imperturbabilă în visul său. Moştenind o importantă sumă de bani, Florence începe să-şi finanţeze concerte vocale, fiind susţinută şi protejată de iubitul ei englez, St. Clair, de prietena ei Dorothy şi de pianistul Cosme McMoon. În ciuda faptului că este stridentă, sub ton şi ilară în interpretarea ei, Florence intră in istorie drept cântăreaţa de operă cu cel mai mare succes de casă şi discuri vândute în număr record. Nume mari ale muzicii americane şi nu numai o încurajează, împlinindu-i visul pe care alţi solişti cu adevărat talentaţi nu-l pot atinge.

Spectacolul conceput de Cristian Ioan la Oradea îmbracă, cel puţin în prima parte, forma unei parodii, o parodie teatrală a parodiei din viaţă. Ridicolul este la el acasă într-un tablou suprarealist în care clasica scenografie devine un contrapunct echilibrant al personajului Florence Foster Jenkins vizual strident şi artificial. Pe fundalul sonor al operei wagneriene ,,Walkiria”, Florence (Gabriela Codrea) îşi face apariţia, sclipitoare la propriu, purtând triumfal coiful vikingilor. Personajul este redat, în mod voit, din tuşe groase, mişcările sunt afectate, vocea are inflexiuni metalice, chiar şi cuvintele rostite par în falset. Neverosimilul sfidează raţiunea şi taie râsul. Spectacolul de operă a coborât în cotidianul unei femei, dezbrăcat de măreţia luminilor de reflector. Astfel, opera însăşi devine un palid personaj, introdus subtil în scenă de o excentrică, înconjurată fizic de aplauzele pe care apropiaţii sunt obligaţi să i le ofere de câte ori părăseşte odaia. Mesajul, în prima parte a producţiei, este închis ermetic într-un ambalaj pestriţ de dialoguri şi reacţii, insuficient exploatate regizoral. Un pianist talentat, lipsit de bani şi recunoaştere (Andrian Locovei) un actor britanic ratat (Răzvan Vicoveanu) care-şi ascunde insuccesul în alcool, o menajeră mexicană (Georgia Căprărin) care nu-şi suportă stăpâna şi o prietenă superficială (Lucia Rogoz), care are drept companion fidel un câine (Biju), alcătuiesc micul univers de sprijin al caraghioasei cântăreţe.

Abia în partea a doua a spectacolului transpare fiorul uman din spatele măştilor. Şi, la pachet, apare hazul. Florence este de fapt un om care crede în dreptul propriei stele de a străluci. Interpretarea Gabrielei Codrea devine nuanţată, forţa alternează cu şoapta, bucuria copilărească de a fi traversează sala, încăpăţânarea de a privi partea bună a fiecărei piedici şi dorinţa de a-şi îmblânzi duşmanii desenează emoţii. Scrisorile de la Frank Sinatra şi Enrico Caruso îi dau speranţe într-o scenă de un lirism aparte, foarte bine construită şi redată. Pe fondul acestor momente bune de respiro se evidenţiază scene de mare potenţial, de la apariţia impetuoasă a doamnei Johnson (Mirela Lupu), aprigă contestatară a falsei cântăreţe, la ariile demonstrative ale adevăratului solist de operă (contratenorul Iosif Viktor) sau înmormântarea căţelului (o reuşită estetică a talentatei scenografe Clara Labancz). Dialogul dintre solistă şi figuranţii infiltraţi în public a animat sala, chiar dacă introducerea ulterioară a acestora pe scenă, în paşi de vals, nu s-a dovedit cea mai fericită alegere. Dincolo de astfel mici dezechilibre, finalul piesei impresionează şi convinge spectatorul că iubirea, bunătatea şi hotărârea sunt cheile spre poarta oricărui succes, dacă le asezonezi cu un zâmbet.

Alegerea Gabrielei Codrea în rolul principal a fost inspirată. Gabriela a respectat cheia propusă, a demonstrat că nu se teme de asumare, că are spirit ludic, capacitate de autoironie, o foarte bună dicţie, are lirism, are forţă, are bucuria de a juca.

Un rol foarte bun pentru Andrian Locovei, narator şi pianist, un contrapunct reuşit al Gabrielei Codrea, sensibil, nuanţat, comic, muzical, convingător. Impecabilă Georgia Căprărin în rolul menajerei, cel mai reuşit rol de coloratură al actriţei. Răzvan Vicoveanu punctează un rol notabil în palmares, un rol de compoziţie conturat cu atenţie spre detaliu, cu şarm şi expresivitate, iar Mirela Lupu şi Lucia Rogoz completează tabloul distribuţiei prin intervenţii fluide, binevenite.

Orădenii care au ratat premiera pot vedea spectacolul astăzi, 1 martie, de la ora 19.00, la Sala Mare.