Ieri, consilierii locali s-au reunit într-o nouă şedinţă ordinară, care s-a desfăşurat într-o stare de total dezinteres faţă de problemele supuse discuţiilor. Lipsa de concentrare şi plictiseala s-au abătut asupra consilierilor locali, care au preferat mai degrabă să stea la o şuetă, chiar şi cu colegii din alte partide, decât să-şi îndrepte atenţia asupra proiectelor de hotărâre supuse dezbaterilor. Dovadă în acest sens stau luările de cuvânt, amendamentele propuse şi revenirile asupra unor articole şi hotărâri deja luate. Una dintre hotărârile supuse dezbaterii, care a mai captat cumva, atenţia consilierilor locali a privit Regulamentul de funcţionare a transportului în regim de taxi şi în regim de închiriere. Chiar dacă în prima fază a dezbaterilor amendamente propuse au fost respinse şi toată lumea era de acord cu proiectul iniţial, doar în câteva minute acieaşi consilieri s-au râzgândit şi au repetat votul. Discuţiile s-au învârtit în jurul numărului de 800 sau 1000 de taxiuri care ar trebui să primească autorizaţii de funcţionare pe raza oraşului, în final voturile au decis că în Oradea, din cei 1.500 de taxiuri înregistrate, doar 1.000 vor putea să-şi mai desfăşoare activitatea în municipiu. Polemici aprinse a stârnit modificarea tarifului minim de la 6990 lei/km la 9.000 lei/km. În timp ce reprezentantul tagmei taximetriştilor, Ovidiu Raţiu, susţinea ideea menţinerii unui tarif minim de 6.990 lei/km, care ar perimite şi oamenilor de rând să apeleze la serviciile lor, consilierii locali au considerat că este oportună majorarea acestuia, susţinând şi interesele OTL, dar şi ale taximetriştilor, care ar lucra în pierdere aplicându-se tarife atât de mici.