Strangulată şi tăiată de prietenul gelos
Un bihorean de 23 de ani este cercetat pentru omor, el predându-se poliţiştilor după ce, în noaptea de joi spre vineri, şi-ar fi ucis prietena - o tânără din Marghita care locuia în Oradea - strângând-o de gât şi apoi lovind-o cu un cuţit.
Vineri, la sediul Poliţiei municipiului Oradea, s-a prezentat un tânăr de 23 de ani, I.O.P., din comuna Sântandrei. Acesta a declarat ofiţerului de serviciu că este autorul unui omor, care a avut loc joi seară în Oradea. Poliţiştii orădeni au început imediat verificarea aspectelor sesizate de tănârul din Sântandrei, constatând că cele declarate de acesta sunt adevărate. Astfel, în apartamentul 10 al unui bloc situat pe str. Dimitrie Cantemir, a fost găsit cadavrul tinerei G.A.M., de 24 de ani, din Marghita, care prezenta semnele unei morţi violente. Mai exact, s-a constatat că aceasta avea urme de strangulare şi o plagă tăiată înţepată la nivelul gâtului. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au aflat că victima locuia în chirie la adresa mai sus menţionată şi era prietena tânărului care s-a autodenunţat. Din primele cercetări rezultă că, în seara de joi, pe fondul stării ebrietate şi a geloziei, acesta a strangulat-o pe G.A.M. şi i-a aplicat o lovitură de cuţit în zona gâtului. În prezent, tânărul este cercetat în stare de arest preventiv, fiind învinuit de comiterea infracţiunii de omor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.