Meciurile din ultima perioadă au dus la izbucnirea unui adevărat război în fotbalul intern, confruntările ducându-se pe străzi şi pe stadioane între suporteri şi jandarmi, pe teren între jucători, dar şi în studiouri de televiziune şi săli de conferinţe, între oficialii cluburilor, federaţiei şi ligii. Fotbalul românesc arată ca un imens teatru de luptă, deasupra căruia se ridică fumul gazelor lacrimogene şi cel al tribunelor incendiate, zgomotul asurzitor al injuriilor şi jignirilor oamenilor de fotbal, trosnetul tibiilor şi coastelor jucătorilor. Cine s-a aflat, miercuri seară, în zona Stadionului Dinamo a putut asista la scene de coşmar, în care suporterii dinamovişti şi stelişti duceau lupte de stradă cu jandarmii şi poliţiştii. Un tablou de război civil autentic, ce înfăţişa fani fugăriţi de jandarmi printre maşinile care circulau în zonă, fani care aruncau cu ce le venea la îndemână înspre forţele de ordine, focuri de arme cu gloanţe de cauciuc, oameni cu ochii înroşiţi şi cu respiraţia tăiată de jeturile de gaze lacrimogene, străzi devastate. În interiorul stadionului, aceleaşi scenarii, cu jandarmii şi ultraşii în prim-plan. Tabelul cu bilanţul incidentelor cuprinde numere înşirate de răniţi, arestaţi, străzi şi tribune vandalizate. Se vorbeşte chiar de un fan stelist care şi-a pierdut viaţa. În teren, o îmbrâncire cu cotul capătă nuanţe de lovitură de pumnal, iar un cartonaş ridicat reprezintă un atac la un simbol naţional. După aşa-zisul etern derby, a urmat eterna păruială pe la conferinţele de presă şi pe la televiziuni. Cuvinte ca "şpagă", "hoţie", "nenorocit" s-au înfipt adânc în vocabularul folosit pentru a comenta meciurile de fotbal din România. Nu se analizează tactici şi evoluţii, ci se numără banii cu care se trafichează punctele şi se mituiesc arbitri şi oficiali. Se caută sferele de influenţă şi se analizează taberele combatante. Fiecare club e o tabără, la fel în cazul instituţiilor care conduc fotbalul, iar ceilalţi sunt inamici, ce trebuie călcaţi în picioare cu orice chip. Unii atacă violent, alţii se apără, căutând scuze şi oferind explicaţii. Nimeni nu înţelege sau nu vrea să înţeleagă că războiul de pe tubul catodic şi din faţa microfoanelor îl alimentează pe cel de pe stradă şi din tribune. Pentru tot sângele care curge pe străzi şi pe stadioane la meciurile de fotbal nu sunt vinovaţi numai ultraşii sau jandarmii. În egală măsură sau poate într-o măsură mai mare, vina o poartă conducătorii fotbalului românesc, aceşti adevăraţi artizani ai războiului. Se spune că zornăitul arginţilor de la Nyon a luat minţile preşedinţilor de cluburi. Poate este adevărat, dar nu este numai atât. Fotbalul în România oferă putere şi influenţă asupra maselor. Dar, la cum merg lucrurile în ultima vreme, se poate ajunge la numărarea victimelor pe acest front de luptă.