Aleşii locali orădeni au aprobat ieri, în şedinţa extraordinară a Consiliului Local Oradea, demararea procedurilor pentru realizarea la Oradea a unui Centru Regional de Oncologie. Valoarea investiţiei este estimată la 10 milioane de euro, suma urmând să fie asigurată de către investitorul privat, care se va asocia cu Primăria Oradea pentru realizarea acestui obiectiv.

Municipalitatea orădeană va scoate la licitaţie, chiar de azi, contractul de asociere pentru realizarea în curtea Spitalului Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu" a Centrului Regional de Oncologie. Este o simplă formalitate, în condiţiile în care se cunoaşte deja partenerul de afaceri, care va investi 10 milioane de euro. Firma care şi-a manifestat deja interesul pentru a realiza această investiţie este Medicana Group, reprezentanta unei firmei din SUA. Conform caietului de sarcini aprobat ieri în CLO, municipalitatea se obligă să pună la dispoziţia partenerului de asociere un teren în suprafaţă de 5.000 mp în curtea Spitalului Clinic Municipal. În schimb, asociatul se angajează să construiască o clădire în valoare de minimum 2.500.000 euro, fără TVA, să aducă echipamente medicale de înaltă performanţă de alte 2.500.000 euro, fără TVA, respectiv să investească în cursuri de perfecţionare a medicilor şi cadrelor medicale medii minimum 500.000 euro. De asemenea, firma privată va fi obligată să creeze minimum 50 de locuri noi de muncă. "Centrul va avea, pentru început, o capacitate de 70 de paturi. Investiţia ar trebui realizată într-un an. Însă acest Centru va trebui declarat regional", ne-a declarat Marcel Boloş, directorul Direcţiei Dezvoltare Durabilă, Finanţări Externe. Iniţiativa executivului a generat câteva obiecţii din partea consilierilor din opoziţie. "Nu spun că nu sunt de acord cu acest centru. Dar o astfel de investiţie trebuie făcută etapizat, într-o anumită ordine, să nu păţim ca managerii de spitale, care au fost numiţi fără a avea calificările necesare", a precizat dr. Nicuşor Lepădatu, consilier PD-L. Cu toate aceste rezerve, proiectul de hotărâre a fost adoptat în unanimitate de către aleşii locali prezenţi la şedinţa CLO. Mai mult, viceprimarul Oradiei, Biro Rozalia, a precizat că se fac demersuri pentru emiterea unei Hotărâri de Guvern privind declararea acestui Centru ca unul Regional. La Braşov o investiţie similară a fost demarată de administraţia locală. În ultimii ani, numărul cazurilor noi oncologice a crescut de la 2.000 pe an în 2005 la 2.500 în 2010.