Înecat aproape de mal
În după-amiaza zilei de sâmbătă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" şi SMURD au fost solicitate pentru a interveni la barajul de la Tărian, pentru a salva un bărbat de la înec, dar a fost prea târziu.
În jurul orei 18.00, dispeceratul ISU "Crişana" a primit un apel prin care se solicita intervenţia în cazul unui bărbat la barajul din Tărian, comuna Girişul de Criş. Echipajele pompierilor şi ale celor de la SMURD au sosit la baraj şi au constatat că bărbatul nu mai era pe apă. Astfel, s-a trecut la căutarea cadavrului bărbatului, care se înecase. Scafandrii ISU au reuşit să găsească trupul neînsufleţit al bărbatului, echipa SMURD constatând că nu mai avea ce să facă pentru a-l salva. Corpul bărbatului a fost găsit de către scafandri la ora 19.00, aproape de malul apei, la o distanţă de doar câţiva metri. Conform primelor constatări, bărbatul fie a căzut în apă, fie înota şi nu a mai rezistat până la mal, reprezentanţii SMURD confirmând că nu există alte cauze pentru decesul bărbatului decât înecul. Acesta a fost identificat drept A.R., de 36 de ani, din Botoşani. Poliţia a demarat o anchetă care va stabili împrejurările şi modul în care a decedat victima.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.