Titlul articolului nu îmi aparține. Studiind viața și activitatea economistului prof. univ. dr. Victor Jinga, în perioada interbelică, unul dintre foarte activii teoreticieni și practicieni ai vieții economice românești, mai ales pe linia cooperației, dar și om politic membru al Partidului Național Țărănesc, am găsit un studiu al său, publicat prin 1936, exact cu acest titlu. În el analiza politica economică a Partidului Național Liberal, reprezentat la vârf de Constantin Dinu Brătianu și prim-ministrul Gheorghe Tătărescu.

În esență, universitarul Victor Jinga demonstra că legislația economică, parte a doctrinei politice a liberalilor, era croită în favoarea îmbogățirii elitei liberale, interesată în industrie, comerț, mai ales în sistemul bancar. Aceasta a dus la polarizarea bunăstării în mâna unui grup tot mai restrâns de milionari, subțierea numerică și sărăcirea clasei sociale medii (cea care asigura menținerea unui regim cât de cât democratic), mai ales menținerea în sărăcie a țărănimii și muncitorimii vremii. Redresarea țării după puternica criză economică mondială, deci și națională, din 1928-1933, se făcea greu, în ritm inegal. Viza doar acele ramuri economice unde puternicii zilei aveau interese, inclusiv de unde se putea fura din avuția națională, din bugetul țării. Cu toate acestea, anul 1938 a fost și este considerat de istoricii economiei naționale românești, momentul de vârf al bunăstării României interbelice. Această „bunăstare” era rezultatul – preciza Victor Jinga – muncii trudnice a oamenilor de rând din toate straturile sociale, care se zbăteau să se mențină pe linia unei existențe zilnice acceptabile, poate chiar mai bună ca la 1918/1920.

„România oficială” era reprezentată de marii industriași și moșieri, de bancheri, de marii comercianți angrosiști, de camarila regelui Carol al II-lea. Ziarele detaliau opulența în care „această Românie” trăia, cu toate extravaganțele ei, inclusiv partidele de poker pe care un Max Auschnitt, Nicolae Malaxa, Aristide Blank ș.a. le jucau cu Carol al II-lea. „Majestatea sa” câștiga câteva milioane într-o noapte, dar la masa de joc se aranjau afaceri de sute de milioane. Aceasta era „România veselă, oficială”, mai puțin interesată de viitorul Țării. Scadența va veni foarte repede, în vara anului 1940, când am fost la un pas de desființarea ca stat, în orice caz, am fost ciuntiți teritorial, din toate părțile, de prietenii vecini. Din necazurile anilor 1940-1944 ne-a scos tot tradiționala „Românie reală”, a celor mulți, care au suferit economic, au muncit din greu și și-au dat sângele pentru Țară, atât în Est, cât și în Vest.

Veți spune, de ce o rememorare a celor două Românii a perioadei interbelice? Este corect să facem comparații peste epoci istorice? Găsim asemănări între România anilor ’30 și cea de astăzi?

O întâmplare plăcută, petrecută acum câteva săptămâni, m-a făcut să-mi reamintesc de studiul profesorului Victor Jinga, să-l recitesc și să mă întreb dacă nu este actual.

„Întâmplarea” de care vorbesc se leagă de întâlnirea la 25 de ani de la absolvire (1996) a Secției de Management din cadrul Facultății de Științe Economice a Universității noastre. A fost a doua promoție de economiști orădeni, facultatea debutând în 1991. Organizată de tânărul conf. univ. dr. Dorin Coita, fostul meu student, acum Prodecan al Facultății, a reușit să adune la un loc 25 de absolvenți ai specializării amintite, alături de câțiva din foștii lor dascăli și secretara șefă a Facultății vremii.

Fiecare ne-am prezentat pe scurt istoria vieții profesionale și familiale. Din intervențiile foștilor studenți, acum oameni maturi și realizați profesional, am reținut câteva idei și sugestii pentru viitorul României de astăzi și de mâine. Câțiva s-au realizat în străinătate: Spania, Franța, Anglia. Cunoștințele obținute pe băncile facultății i-au ajutat să se încadreze în societățile respective. Prin muncă multă,  luând-o de jos, s-au impus până la nivelul clasei sociale medii. Altfel spus, sunt bine, mulțumiți, dar nu-și uită originile și România natală.

Cei mai mulți au rămas în Țară, străduindu-se să găsească sau să-și creeze un loc de muncă. Mulți au intrat în afaceri pe cont propriu, unii împreună cu familia, alții cu colegi de breaslă. Rememorându-și începuturile în lupta cu viața, spuneau că, până să ajungă la o stabilitate cu firma pe care o dețineau acum, au trecut prin patru-cinci falimente. Asta nu pentru că nu au muncit pe brânci și nu ar fi respectat regulile unei afaceri, ci din totul alte motive, legate de fluctuațiile legislației financiare și a politicii. Legislația se schimba de la o lună la alta, era copiată după modelul vest european, pentru moment improprie nouă. Apoi, era croită după interesele noilor capitaliști români, dar și a celor străini, care vizau doar propria îmbogățire. Ei, ca truditori de rând, care prin taxe și impozite consolidau bugetele locale și bugetul național, trebuiau să suporte tot mai multe „hangarale” din partea statului. În loc ca legislația fiscală să-i ajute să prospere, parcă se străduia să-i falimenteze. Peste toate acestea, mai acționa și culoarea de partid. Dacă nu te aliniai celor de la putere, de pe plan național sau local, sau măcar să ai talentul să-i ocolești cu diplomație, riscai să-ți fie strivită afacerea. Dacă ajungeai într-o instanță judecătorească pentru a-ți câștiga dreptatea în cazul în care erai nedreptățit, de cele mai multe ori mureai cu dreptatea în mână. Pe cei mai mulți, trecerea prin aceste experiențe i-au îndârjit și au continuat să lupte pentru afirmare. Se vede că au reușit!

Ascultându-le destăinuirile, îmi confirmau ceea ce constatasem și eu ca cercetător al istoriei economice și politice postdecembriste. După 1989 au reapărut cele două Românii: cea „oficială” – a potentaților politici cu rădăcini în ciocoimea veche și nouă, respectiv „reală”- a omului muncitor care trudește pentru el, familia sa și pentru Țară.

Aș dori ca această „Românie reală” să „taie craca” liderilor „României oficiale” de astăzi. Fie și numai a acelora care nu-și găsesc diploma de bacalaureat, revin în politică după o vacanță de zece ani, alții care sunt lansați și sprijiniți de serviciile secrete străine din Est și Vest, cei care au peregrinat prin mai multe partide pentru a-și găsi locul călduț, aducător de avantaje personale, cei care se cred Dumnezei și ne oferă unica soluție salvatoare pentru revigorarea Neamului. Apoi, să nu-i uităm pe cei care sunt lupi îmbrăcați în piei de oaie, care oficial vorbesc o limbă românească literară perfectă, își întrețin o imagine de buni profesioniști, dar pentru care România nu este „Țara Mamă”, ci o alta din vecini.

Recunosc, cam greu se descurcă românul în selectarea prin vot a liderilor de calitate dintr-o „menajerie politică” atât de pestriță. Am, totuși, încredere în cetățenii „României reale”, oameni cu școala făcută la timp și reușiți în viață prin muncă, în general tineri maturi, dar și în românul cu mai puține studii însă cu  „școala vieții”, care îi permite să selecteze valorile așa cum au făcut înaintașii lor din lumea satului tradițional românesc, fie el, astăzi,  într-o tristă destrămare.

Intrând în „luna chioară” (o prelungire a tradiționalei „săptămâni chioare”) a campaniei pentru Prezidențiale, te întrebi pe cine să alegi dintre cei „11 Magnifici”? Sunt convins că rândurile mele de mai sus nu pot să deschidă mințile și să sugereze soluții sigure, ferme, pentru cetățeanul alegător și conștient de valoarea votului său. Sunt gândurile unui simplu dascăl, care, zeci de ani, s-a străduit să zugrăvească idealul pentru viața elevilor și studenților săi. Un ideal pentru care puține personalități, bazate pe școală și rezultate în administrație, au avut curajul să intre în arena politică și să-i înfrunte pe semidocții și sfertodocții care se cățărau spre funcții. Aici este de vină noua „cenzură democratică”, mână în mână cu segmentul pupincuriștilor din mass-media zilelor noastre. După ei, un om politic, indiferent de anvergură, nu poate fi decât „alb” sau „negru”. Gravă eroare! Această logică este antidemocratică, cultivă ura, superficialitatea, deruta subminează o societate care dorește să se așeze și manifeste normal.