În urmă cu câţiva ani, prin intermediul ziarului "Crişana", catalogam medicina din România ca un sistem care trebuie neapărat resuscitat. Mi-am expus atunci păsul în legătură cu faptul că-mi pierdusem medicul de familie, care a fost chemat în lumea celor drepţi, iar noul medic - fost coleg de cabinet - îmi sugera să rămân la el. I-am spus răspicat că nu voi rămâne pentru că am tras concluzia, probabil pripită, că nu-l interesau oamenii, pacienţii.

Am vrut să mă înscriu la alt medic, dar acesta m-a ţinut la respect la uşa cabinetului său mai mult de o oră (deşi mă programasem), pentru simplul motiv că nu-şi terminase de sorbit cafeaua de dimineaţă, prelungită până la ora 11.00. Dezamăgit şi cu mapa medicală în mână am apelat la un al treilea medic, care m-a primit cu respect şi l-am asigurat că nu-i voi crea probleme. Deşi am avut numai mici probleme medicale, pentru care mulţumesc lui Dumnezeu, constând, bunăoară, în obţinerea unor avize pentru practicarea înotului la piscina olimpică, în final am rămas oarecum cu un gust amar. Dezamăgirea s-a amplificat recent din cauza unei alte întâmplări, recente, în cele din urmă chiar plăcută. Am adoptat, ca să folosesc un termen la modă, o căţeluşă de 2 luni, nu de rasă, ci metisă. La sfatul unor prieteni, iubitori de "păpuşi cu patru lăbuţe", am dus-o la un medic veterinar pentru consult, care i-a administrat un vaccin şi i-a prescris vitamine. Am crezut că asta-i tot, dar surpriza a venit când, nu după mult timp, am primit prin poştă o înştiinţare prin care mi se reamintea că pentru data de... sunt aşteptat cu căţeluşa la o nouă administrare de vaccin. Fac aceste afirmaţii pentru că eu, ca pacient, plătitor la zi al tuturor taxelor, nu am fost niciodată anunţat în vreun fel de medicul de familie că urmează să mă prezint pentru vreun consult anual obligatoriu. De altfel, nici Casa de Sănătate, la care contribui lunar cu sume substanţiale, nu m-a înştiinţat nici despre programul guvernamental de analize medicale, şi nici nu m-a programat, cu toate că trecuseră cinci luni de la termenul scadent. Atunci când, tot recent, am încercat să consult un medic specialist ortoped cu bilet de trimitere de la medicul de familie, n-am reuşit, fiind nevoit să apelez tot la cunoştinţe, care m-au tratat cu omenie. Păţania mea ar putea să le dea de gândit celor care conduc destinele sănătăţii şi chiar unor medici de medicină umană, dacă nu ar trebui chiar să ia exemplu de la confraţii lor veterinari, care se pare că, cel puţin în cazul meu, manifestă mai multă grijă faţă de pacienţii lor decât medicul de medicină umană. Aceasta şi pentru că bolnavii sunt plimbaţi de la o uşă la alta, probabil şi pentru a face mişcare, căci, în fond, şi acesta este un tratament. Oricum, ajuns la uşa specialistului la care ai fost trimis de către medicul de familie, eşti tratat cu indiferenţă totală, fiind luat în seamă numai după o lungă aşteptare, apoi reprogramat, îndrumat către cabinetul său particular.
Revenind la căţeluşa mea, am urmat îndemnul medicului veterinar, unde am constatat că acesteia i s-a acordat toată atenţia cuvenită oricărui pacient. N-aş vrea să fiu greşit înţeles, în sensul că aş avea ceva împotriva animalelor. Dimpotrivă, salut recenta lege privind protecţia acestora, dar pe când şi o lege a protecţiei oamenilor? Aceasta pentru că în cazul agresării vreunui câine sau cal, în nu ştiu ce colţ al ţării, televiziunile se bulucesc să mediatizeze cazul, iar în cazul agresării unui om li se pare ceva firesc. Mai zilele trecute se mediatiza sacrificarea unui sărman cal de către un cioban de prin judeţul Galaţi, pentru că nu-i mai folosea, de parcă ar fi comis o crimă. Mă întreb oare ţăranul care-şi ţine cocoşul sau porcul din bătătură pentru hrana cea de toate zilele comite şi el o astfel de gravă abatere? Iată, deci, şi între animale domestice există o discriminare. Unele s-au născut pentru companie, altele, pentru muncă, iar altele, pentru sacrificare. Dar eu nu cer decât egalitate de tratament medical între oameni şi animale, altminterea, riscăm să inversăm valorile şi să-şi dorească mulţi să fie mai degrabă câini (eventual... roşii), dar nu atât de agresivi.