Victorie fără probleme Voleibalistele din echipa de junioare I LPS Bihorul au încheiat cu un succes reconfortant campionatul, obţinând o victorie categorică în disputa cu formaţia din Lipova. Partida n-a ridicat nici un fel de probleme gazdelor, care au controlat autoritar jocul, reuşind să ofere celor prezenţi la sala de sport LPS şi numeroase momente de volei spectacol. În urma acestei victorii, orădencele s-au clasat pe locul IV în serie, suficient pentru a obţine calificarea la turneul semifinal, care se va disputa la finele lunii ianuarie, la Turda, unde vor mai fi prezente formaţia din localitate şi echipele din Târgu Mureş sau Zalău (nefiind încă sigur care dintre cele două formaţii s-a clasat pe locul III în serie). Ca de obicei, antrenoarea echipei, prof. Dana Pascu, s-a bazat pe lotul obişnuit de jucătoare, ce le cuprinde pe Diana Banya, Mirela Viliga, Ioana Sanislav, Diana Tanc (a jucat foarte puţin, fiind în convalescenţă), Teodora Ţapoş, Maria Tonca, Peter Erika, Cristina Racz, Georgiana Prodan, Diana Bercea. În altă ordine de idei, să vă spunem că Sebastian Palfi şi Diana Banya, două dintre cele mai bune produse ale voleiului orădean vor pleca, la finele săptămânii, la lotul naţional de cadeţi, respectiv cadete, pentru a intra în cantonamentul dinaintea preliminariilor pentru Campionatul European. Lotul de cadeţi al României va evolua în Grecia, între 3-10 ianuarie 2005, iar cel de cadete se va deplasa în Polonia, unde va disputa, în aceeaşi perioadă cu băieţii, partidele de calificare la CE.